icimMeciul de miercurea trecută din Slovacia plus deplasarea spre Satu Mare şi-au pus amprenta asupra evoluţiei ICIM-ului în fieful Olimpiei. Dar arădencele au reușit victoria așteptată.
„Piestanske (n.r. adversara europeană a arădencelor) este totuşi o echipă bună, care a evoluat bine în prima parte a meciului. Mai apoi, pas cu pas ne-am adaptat, am jucat colectiv, mai ales defensiv. Avem multe meciuri de jucat în perioada următoare, într-un timp scurt. Vreau să le oferim tuturor fetelor şansa de a evolua, dar prima dată trebuie să ne facem noi jocul”, anticipa antreno­rul Jose Araujo.
Partitura portughezului a fost interpretată întocmai: fetele sale au forţat în primul sfert, atât cât să-şi asigure un avantaj care să le permită o linişte până la finalul disputei.
De-a lungul meciului, gazdele au încercat să se ridice la nivelul adversarului, însă degeaba. Cu aceeaşi Simmons, neobosită şi cu Nagy şi Englemna secondând-o cu brio, Aradul şi-a trecut în cont un succes normal şi meritat.
Pentru arădence urmează nu mai puțin de patru jocuri pe teren propriu. Pe 31 ianuarie înfruntă Rapid Bucureşti, în Liga Naţională. Apoi, pe 4 februarie formaţia din Brno, iar pe 10 şi 11 februarie se joacă o dublă cu Ostrava. Ultimele jocuri contează pentru Liga Europei Centrale.
Satu Mare: Ferenczi 12 (1×3), Pricop 11 (1×3), Voica 10 (2×3), Moldoveanu 6, Laza 5, Manta 4, Szmutku 2, Bolba 2. A mai jucat: Kiss.
Arad: Simmons 23 (1×3), Engelman 15 (1×3), Nagy 10, Broomfield 8, Smaburska 7, Plouffe 4, Crăciun 4, Brosovszky 2, Milovanovic 2, Mercea 2. Au mai jucat: Manea, Demeter.

Recomandările redacției