Sub  conducerea  Înaltpreasfin­ţitului  Părinte  Timotei,  Arhi­epi­sco­pul Aradului,  marţi,  la  Centrul  eparhial,  s-a  desfăşurat sesiunea   de   toamnă   a   examenului   de   capacitate   preoţească   pentru absolvenţii de facultate şi master ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, fii du­hovniceşti ai Arhiepiscopiei Ara­dului, doritori să devină slujitori ai sfintelor altare. Aceştia au sus­ţinut proba scrisă şi proba orală  în  sala  de şedinţe  a Centrului Eparhial.  La  examen  s-au  înscris  şi  au  participat  un  număr  de  15  candidaţi, Comisia  de  examinare,  compusă  din  părinţi  profesori  de  specialitate  şi părinţii consilieri de la Centrul eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
În deschiderea sesiunii Înaltpreasfinţia Sa, după  ce a arătat importanţa  acestui  examen,  care  are  drept  scop  evaluarea cunoş­tinţelor  de  specialitate,  dar  şi  cer­cetarea  devoţiunii sau  chemării preoţeşti, i-a binecuvântat pe candidaţi şi le-a urat mult succes.  Examenul a debutat cu susţine­-rea examenului scris,  în cadrul că­ruia candidaţilor  li  s-au   evaluat   cunoştinţele   din   domeniul   admi­nistrativ-bisericesc, drept canonic şi legislaţie, pastoral – misionar şi social, catehetic, mass  –  media  şi  activităţi  cu  tineretul,  economic  –  financiar  şi  patrimonial. Apoi, la orele prânzului a avut loc proba practică.  Proba orală a constat din examinarea cunoştinţelor de tipic şi liturgică, muzică bisericească, omiletică şi catehetică.
„Prin acest  mod se reali­zează o departajare a absolvenţilor care devin candidaţi  pentru parohiile din eparhia  noastră,  iar  Permanenţa Consiliului Eparhial ia act  de re­zul­­tatul examenului de Capacitate  preoţească şi procedează ca atare în vederea numirii acestora la parohii.Candidaţilor li  s-a amintit hotărârea Sfântului  Sinod al Bisericii Ortodoxe  Ro­mâne din 4 iulie 2013 pri­vind valabilitatea examenului de capacitate preoţească pentru cei care au obţinut cel puţin media 9.00 să fie de doi ani  (iar pentru cei care au obţinut media sub 9.00 este de 1 an, cf. hotărârii nr.1199 din data de 9 iulie 2008), timp în care vor pu­tea  participa la concursurile de ocupare a unui post clerical. După înche­ie­rea sesiunii de  examen, în temeiul notelor şi mediei obţinute, toţi candidaţii au fost declaraţi promovaţi. Aceştia vor avea dreptul să can­dideze la ocuparea unui post clerical în  cadrul Arhiepisco­piei Aradului“,  protos. Iustin Popovici.

Recomandările redacției