Ministerul Educației a făcut modificări, la presiunile venite din partea elevilor și părinților, în ceea ce privește modul de desfășurare a evaluărilor naționale și a structurii anului școlar.

Modificarea vacanței de primăvară pentru elevii arădeni care nu sunt ani terminali și alte modificări au fost stabilite la Comitetul de Dialog Social, în cadrul unei ședințe care a avut loc la Ministerul Educației, potrivit unui comunicat dat de instituție.

Toate aceste modificări vor fi adoptate prin ordin de ministru, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Astfel, elevii arădeni trebuie să rețină că probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educației.

În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.

Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va încheia în data de 4 mai.

Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele (n.r. față de propunerea inițială ca anul să se încheie pe 2 iulie, nu pe 18 iunie), cu excepția claselor terminale (grupele din învățământul preșcolar, clasa pregătitoare, clasele I – a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a), acestea urmând a finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie.

Evaluarea națională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 – 23 aprilie în intervalul 25 – 28 mai.

În școlile din județ aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale și evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.

Nu se modifică examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate și cunoscute: 22 – 25 iunie (Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a) și 28 iunie – 1 iulie (probele scrise ale examenului de bacalaureat).

Pentru clasele terminale structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară rămânând la datele planificate și cunoscute (2 aprilie – 11 mai pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie – 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe).

Recomandările redacției