Imagini desprinse din filmele de groază în localitatea arădeană Cuveșdia. Unei femei i s-a făcut pur și simplu rău atunci când a văzut cu ce sunt vânați câinii pe care îi deține: cu o gheară alcătuită dintr-un lanț care la capăt are trei cârlige ascuțite, dintr-un fier ruginit. Gheara a fost legată de un copac și lăsată să atârne cam la 60 de centimetri de pământ, fiecare cârlig având înfipt în el o bucată de slănină, se pare otrăvită. Cruzimea celui care a întins astfel de capcane este pur și simplu diabolică, în care barbaria vieții o întrece pe cea din cele mai negre filme de groază: câinele sare să prindă bucata de carne și rămâne cu gura înfiptă în cârlig. Practic, trupul câinelui atârnă de acel cârlig care penetrează botul animalului. Bietul patruped se zbate până își dă duhul, neavând nicio șansă, atâta timp cât și bucata de slănină este otrăvită.

Știu foarte bine cine a pus aceste cârlige acolo (aici, în zona noastră se numesc «mâțe», iar ele foloseau la scoaterea găleților din fântână), însă prefer deocamdată să nu îi dau numele. Au fost puse două astfel de gheare, la o distanță de aproximativ trei săptămâni. Sau cel puțin așa știu eu, de două“, ne spune Garofița Scorobete.

Femeia continuă: „Satul în care locuim este foarte mic, nu are mai mult de 40 de oameni, iar distanța între case este foarte mare. Avem spațiu foarte mare, chiar în fața caselor. Oile pasc chiar în fața caselor noastre, iar dacă nu ai câini sau ai poarta deschisă te trezești cu curtea plină de oi. Satul este înconjurat de pădure și de vegetație sălbatică foarte deasă. Dacă nu ai câini în Cuveșdia, te mănâncă lupii în propria curte“, mai spune Garofița Scorobete, care consideră că cineva din sat i-a pus gând râu câinilor săi. „Noi ne învecinăm cu un proprietar care are o casă aici, însă omul locuiește în Vladimirescu. Vine mai rar pe aici, însă ne-a rugat să aruncăm câte o privire și la proprietatea sa. În urmă cu o lună ne-a chemat să vedem ce a găsit într-un pom de pe proprietatea sa: era o astfel de gheară. După aproximativ trei săptămâni, am fost să văd dacă mai este pusă una. Din păcate, teama mi s-a adeverit: o altă gheară era atârnată de pom. Este pur și simplu inimaginabil, era să leșin când am văzut cârligul din nou acolo“, mărturisește Garofița Scorobete.

Femeia ne-a mai spus că în urmă cu aproximativ o săptămână unul dintre câini i-a murit în condiții misterioase. Din fericire însă niciun câine nu a apucat să cadă victimă în acel cârlig monstruos, dar femeia stă cu frica în sân pentru că lucrurile pot escalada.

Recomandările redacției