Trăim într-o lume în care nu se mai crede nici în existența lui Dumnezeu dar  nici a diavolului. Mulți consideră că este o iluzie, este o invenție a minții omului. Unii neagă existența Celui Bun dar și a celui rău, cu toate că, lucrările ambilor sunt extrem de prezente în viața de zi cu zi.

Dar acum vreau să mă opresc asupra părții urâte a lumii, pentru că, din păcate, asta ne domină de un timp. Simțim cum oameni  se lasă prinși în răutatea pe care o inspiră întotdeauna diavolul.

Oricât ne-am strădui să negăm existența diavolului, vedem efectele lucrării lui în viața noastră.

În general omul cu profil demonic este întotdeauna furios, nervos și mic la suflet. Nu știe să se bucure de binele din jurul său.

Micimea din sufletul unor astfel de oameni devine reflex, e  ca o obișnuință în a nega sau a vedea binele care se face în jurul nostru.

Și sunt atât de mulți oameni care nu știu să se bucure de binele pe care îl face  cineva.

Oameni care înăbușă binele încercând  să șteargă realitatea aceasta a binelui, prin calomnie, prin ură și prin răutate. Și toate aceste lucruri arată că acele persoane sunt dominate de cel rău, având un comportament demonic.

Mă gândesc la toate aceste suflete, pe care eu le văd chinuite, care nu pot să vadă binele pe care îl face o anumită persoană, pe care ei nu o simpatizează. Oameni cu două sau mai multe fețe sunt peste tot. Persoane nefericite cu propria lor existență, trăiesc hrănindu-se din bârfe și calomnie.

Așa se explică dorința nesăbuită a unor oameni să calomnieze, să urască în mod gratuit.

N-ai niciun motiv în a-l urî pe cel pe care nu îl simpatizezi și atunci începi să inventezi tot felul de situații, tot felul de stări, în legătură cu acea persoană, tocmai pentru a-l denigra. Și sunt mulți care fac asta.

Acest comportament, este unul demonic. De ce spun că este unul demonic? Pentru că doar diavolul nu se poate bucura de binele săvârșit. Pentru că binele vine de la Dumnezeu. Un om când săvârșește binele, face fapte bune, îl inspiră Dumnezeu, pentru că Domnul este însăși bunătatea absolută.

Dumnezeu iubește binele. Omului plin de noblețe sufletească, îi este drag să vorbească despre lucrurile bune și să vadă binele în jurul său. Făcând aceasta, are și capacitatea de a-l multiplica, de a-i ajuta pe cei care mai au scăpări.

Omul cu comporament urât nu vrea să vadă binele nicăieri, îl neagă, chiar dacă vede evidența acestui bine nu îl acceptă. Este ca și cum afară ar ninge și noi spunem nu, astăzi sunt 40 de grade.  

Comportamentul acesta îl regăsim, din nefericire, printre  mulți pe care noi îi cunoaștem și îi știm, persoane  care nu suportă să vadă binele în nicun fel.

Oricât ne străduim noi să negăm existența ,,celui rău”, vedem din păcate lucrarile lui.

Această lipsă de bucurie a unora, îi va transforma în niște oameni urâți și mici la suflet, care caută mereu urâtul din lume, bârfa, minciuna și mizeria umană.

Dacă am începe  să ne bucurăm de binele pe care îl face cineva, chiar dacă nu îl simpatizăm, începem deja să devenim oameni buni. Bunătatea aceasta ne va ajuta să multiplicăm binele. Depinde de noi ce cale vrem să urmăm.

Recomandările redacției