Timp de o lună, doi alpiniști arădeni au participat la o expediție în Argentina, regiunea Patagonia, unde au dorit să escaladeze Vârful Cerro Torre, considerat a fi cel mai dificil vârf din regiune. Expediția organizată de Aurel Ștefan Sălășan (Asociația Explorer Filiala Arad) și Sebastian Martian Sbîrcea (Asociația Speologică Speowest Arad), ambii voluntari în cadrul Formației Salvamont din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad s-a desfășurat între 4 ianuarie și 4 februarie.
Cei doi susțin că au pornit la drum în urma experienței acumulate atât în Europa (Munții Caucaz, Alpi, Grampian, Alpii Italieni și Alpii Bernezi), cât și pe alte continente (Munții Thian Shan, Himalaya, Anzi), având ca scop principal ascensiunea pe ruta Ragni de pe Vârful Cerro Torre (3128 m) din Patagonia, despre care se spune că este cel mai dificil vârf din regiune.
„Cerro Torre este un vârf impresionant, nu atât prin altitudine, ci prin gradul de înclinație pe orice rută abordată, dificil datorită pasajelor variate de gheață și pereți verticali pe o distanță totală de până la 1500 m diferență de nivel”, sus­țin alpiniștii. Aceștia au ținut să menționeze că Aurel Șălășan a mai fost în Patagonia în ianuarie 2015, într-o expediție împreună cu un bun prieten și coleg, alpinistul arădean Alin Petru Stana, cu care a reușit ascensiunea pe Vârful Fitz Roy și apoi pe Aguja Saint-Exupery, însă traseul nu a fost finalizat.
Un vârf inaccesibil pentru moment
Sălășan și Sbîrcea povestesc că Cerro Torre este situat în Munții Anzi, la o latitudine sudică de peste 50 de grade, ceea ce face ca vremea, să fie instabilă și aspră,  cu atât mai mult cu cât clima este influențată de curenții reci care vin dinspre Antarctica. Chiar dacă perioada alocată de aproape o lună, asigura teoretic suficient timp pentru o fereastră de vreme bună necesară pentru atingerea vârfului, vremea extrem de schimbătoare din zonă, cu vânturi puternice ce pot depăși ușor 100 km/oră și prognoza meteo nefavorabilă i-a determinat atât pe alpiniștii români, cât și pe ceilalți alpiniști, sosiți din toate colțurile lumii să aștepte la poalele acestuia săptâmâni la rând îmbunătățirea vremii.
Având în vedere că Vârful Cerro Torre nu a putut fi abordat de nici o echipă de alpiniști în acest sezon,  cei doi arădeni susțin că au încercat ascensiunea pe alte vârfuri din apropiere.
Ascensiune pe Guillaumet
După cum povestesc cei doi, pe 19 ianuarie, toate site-urile meteo de specialitate arătau că urmează două zile bune. Pe 20 ianuarie se anunțau puține precipitații, iar în 21 soare cu nori și vânt slab. „Echipa noastră a plecat din El Chalten (alt. 400 m) vineri dimineață pe o ploaie torențială și rafalele de vânt neiertatoare, ajungând după șase-șapte ore de mers până la 1.600 m altitudine, lângă un ghețar, unde am campat sub un paravan construit din bolovani. În jurul orei 04:00 am început ascensiunea pe un ghețar după aproximativ o oră de mers am început escaladarea unui perete vertical, ajungând după încă două ore în Șaua Guillaumet. De acolo am mai urcat încă o oră pe zăpadă proaspătă de circa 30 cm ca să ajungem la culoarul de gheață «Coqueugniot-Guillot», pe care ne-am cățărat timp de trei-patru ore, pe porțiuni în majoritate cu gheață de 70 grade înclinare, iar în final pe o suprafață mixtă cu gheață și rocă”, mai susțin arădenii.
Ajunși la o sută de metri de vârf, au continuat încă aproximativ 10 minute, dar înaintarea
le-a fost împiedicată de un vânt puternic de până la 150 km/h! În aceste condiții, alpiniștii spun că au fost nevoiți să se retragă de urgență.
Ascensiunea pe Aguja De l’S (ruta Austriacă)
Având în vedere că au stat tot timpul cu ochii pe prognoza meteo, pe 22 ianuarie au aflat de pe internet că din după-amiaza zilei de 23 ianuarie până în seara zilei de 24 ianuarie ploaia, ninsoarea și vântul urmau să ia o pauză.
Cu toate că nu erau complet refăcuți, arădenii povestesc că au reușit să se mobilizeze pornind a doua zi la ora 14:00 către campingul Poincenot, situat la o altitudine de 700 m, aflat la o distanță de circa opt kilometri, de unde au continuat traseul încă aproximativ cinci kilometri spre lacul glaciar Laguna Sucia. „Având în vedere că locul de campare de la cota 1600 metri era deja ocupat de alte două echipe de alpiniști, am fost nevoiți să urcăm până la baza ghețarului. A doua zi dimineață, din cauza oboselii și a frigului, nu am mai auzit ceasul deșteptător, dar am fost treziți de celelalte echipe de alpiniști, care urcau spre vârf. La ora 05:00 am părăsit locul de bivuac și am înaintat pe urmele deja bătute în zăpada proaspătă de 30-40 cm. După două ore de mers printre crevasele de pe ghețar am ajuns la baza peretelui de unde ascensiunea a fost una extrem de dificilă, atât din cauza suprafeței de gheață și zăpadă, cât și a celorlalte echipe întâlnite pe traseu, care provocau căderi de gheață din perete. În jurul orei 13:00, după cam șapte kilometri parcurși, am ajuns într-o zonă orizontală, unde ne-am lăsat o parte din echipament și am continuat escalada pe o rocă friabilă cu fisuri în plăci. La ora 15:00 am ajuns pe Vârful Aguja De l’S (alt. 2330 m), de unde am putut admira partea estică a Vârfului Cerro Torre. Prin urmare, anul acesta din cauza condițiilor meteo, Vârful Cerro Torre a râmas neatins, urmând ca în continuare ascensiunea pe el să rămână cu un obiectiv pentru noi”, mai susțin alpiniștii.
Aceștia au făcut și un scurt bilanț al expediției și susțin că s-au ales cu o nouă viziune privind abordarea unor vârfuri celebre de pe glob, au câștigat experiență, au beneficiat de camaraderia unor alpliniști consacrați, au câștigat la capitolele determinare, rigurozitate și încredere, pentru demararea unor expediții noi, remarcând în același timp solidaritatea prietenilor și a sponsorilor.
„Munții încă așteaptă, tot acolo, neclintiți, o nouă provocare din partea noastră, mai rămâne doar să avem parte de vreme bună și noroc!”, a spus în încheiere Sbîrcea și Sălășan.
(L.Ș.)

Recomandările redacției