Spre finalul mandatului său la echipa fanion a Aradului, Roland Nagy sublinia faptul că Dumitru Copil și Cristian Andor nu se regăsesc, în condițiile în care așteptările sunt mai mari în ceea ce privește. În ultima lună, însă, ambii mijlocași de bandă au contribuit la ascensiunea în clasament a UTA-ei cu cinci goluri. Andor a înscris la Tîrgoviște și acasă cu Clinceni și ASU Poli, oferind și un assist pentru Petre la Balotești, în timp ce Copil a punctat la Ștefănești (cu Tărlungeniul) și sâmbătă, în Zăvoi, pentru punctele ce îi readuc pe arădeni pe podiumul ligii secunde.
În minutul 73 al partidei de la Râmnicu Vâlcea, mijlocașul de 26 de ani a executat înșelător o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, Curtuiuș a ratat plonjonul, iar mingea s-a oprit în plasa porții lui Căbuz, la colțul lung. „Am vrut să centrez, dar mă bucur că a ieșit așa. Se marchează destule goluri peste tot în lume din astfel de faze, important este să prinzi mereu cadrul porții. Așa a înscris și Burlă sezonul trecut în minutul 88 al meciului cu Chindia, contează mai puțin ceea ce-ți propui, ci ceea ce iese”, a menționat Copil.
Absența lui Strătilă l-a adus în formula de start pe cel considerat printre cei mai talentați fotbaliști ai Planetei în urmă cu un deceniu. A început meciul din Zăvoi ca mijlocaș stânga, făcând deseori schimb de benzi cu cealaltă  „aripă”. „E important să fi polivalent în fotbal, mai ales ca mijlocaș. Atât eu, cât și Cristi (n.a. Andor) putem evolua pe ambele benzi, sau chiar în centru, ambii ne-am revenit după un start de sezon mai puțin reușit. Dar, cred că toată echipa arată o altă față, leagă victoriile și câștigă chiar și pe terenurile grele.  Ne concentrăm și dăm totul oriunde jucăm, eu zic că ne depunem candidatura la promovare. Se știe că un club ca UTA nu-și poate propune decât să revină în Liga 1”, susține „Mitruț”.
„Bătrâna Doamnă” mai are de disputat un singur meci în acest an, cel de săptămâna viitoare cu Foresta Suceava. La finalul derby-ului cu ASU Poli, ultima apariție arădeană în fața propriilor susținători, Copil a fost unul dintre cei care a acuzat condițiile grele de joc.
„Terenul Motorul arăta ceva mai bine zilele trecute, ne e teamă că mai degrabă va fi înghețat pe 11 decembrie decât mocirlos. Dar, indiferent unde vom juca, la Arad sau la Șiria, trebuie să încheiem anul cu o victorie, ceea ce înseamnă că vom rămâne pe podium până la primăvară. Și, cu o pregătire bună de iarnă, putem ataca primele două poziții”, a concluzionat Copil.

Recomandările redacției