Explozie a numărului de migranți ilegali în a doua parte a anului 2020

0
189

Știrile despre cetățeni străini prinși la frontierele din județul Arad au determinat redacția Glasul Aradului să pună câteva întrebări polițiștilor de frontieră. Nu ne-au fost oferite răspunsuri referitor la o sumă a migranților în anul 2021, însă putem certifica că avem aproape zilnic astfel de știri. Am aflat, totuși, că în anul 2020, polițiștii de frontieră care își desfășoară activitatea în cadrul structurilor de pe raza județului Arad au depistat 1.984 de cetățeni străini terți care au încercat să treacă ilegal frontera de stat a României. În anul 2019, deși un an care nu stătea sub zodia pandemiei, au fost depistați doar 743 de cetățeni terți  cae au încercat să treacă ilegal frontiera româno-maghiară, diferența dintre cei doi ani fiind deci majoră.  

După limitarea circulației transfrontaliere, numărul de migranți ilegali înregistrat în primele două luni ale anului 2020 a scăzut considerabil în perioada martie-mai, după carem începând cu luna iunie, detecțiile au început să crească, trendul redevenind ascendent,

Din punct de vedere al cetățeniei, se menține ridicat numărul migranților proveniți din statele din Orientul Mijlociu și Apropiat, însă pentru anul 2020 se observă o creștere semnificativă a numărului de migranți proveniți din Afganistan (în special în ultimele luni ale anului) și Siria.

„Prevenirea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, alături de combatere, constituie una din atribuțiile esențiale ale activității Poliției de Frontieră Române. La un moment dat în perioada stării de urgență, a scăzut numărul de migranți, însă în ultimele luni ale anului 2020 a crescut semnificativ”, ne-a declarat  comisar-șef de poliție Laura Beatrice Bondar, purtător de cuvânt la Poliția de Frontieră.

„Pentru prevenirea acestui fenomen migraționist, Poliția de Frontieră Română a întreprins măsuri ferme în toate zonele de competență, acționându-se atât independent, cât și în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. În principiu, vorbim de măsurile necesare pentru organizarea și desfășurarea unui control eficient al persoanelor aflate/depistate și reținute în zonele de competență, și anume punctele de trecere a frontierei, frontiera verde și în cei 30 de km de la graniță către interiorul țării”, a adăugat reprezentanta I.T.P.F. Oradea. 

„Sunt utilizate la capacitate maximă echipamentele logistice deținute și se face continuarea pregătirii profesionale a polițiștilor de frontieră prin specializarea acestora pe principalele domenii de infracționalitate, inclusiv combaterea migrației ilegale”, a încheiat aceasta.

Mai trebuie menționat că la structurile teritoriale ale inspectoratului, în anul 2020 s-au înregistrat 1.591 solicitări de azil, cele mai multe fiind depuse în ultimul trimestru al anului (peste 52%), în special în lunile octombrie și noiembrie, când au fost depuse 607 cereri de solicitări azil. Dintre cetățenii terți care au depus cereri de azil, aproximativ 58% au fost depistați la frontiera verde.

Numărul solicitărilor de azil înregistrate la nivelul I.T.P.F. Oradea a crescut considerabil, acest aspect putând fi explicat prin creșterea numărului de migranți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.