Județul Arad se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul IV, privind volumul exporturilor. Cu un procent de 5,14 la sută, Aradul se află după județele Argeș (10 % ), Timiş (10,4%) și Bucureşti(17,4%). Practic, după București, județele din vestul țării au o mare pondere la capitolul volum al exposturilor și asta în mare parte datorită industriei. La volumul importurilor, Aradul a fost al șaselea în țară, cu un procent de 3,8 la sută.

În cinci luni din an, producția industrială arădeană a crescut cu trei procente, iar excedentul în comerț s-a ridicat la peste 94,16 milioane de euro.

La nivel de țară exporturile FOB realizate au fost de 895.017 mii euro, iar importurile CIF au fost de 795.306 mii euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2018 au crescut atât exporturile cu 0,3%, cât şi importurile cu 0,7%. S-a înregistrat un excedent comercial FOB-CIF de 99.711 mii euro, iar în aceeaşi perioada a anului 2018 s-a înregistrat un excedent comercial de 102.951 mii euro.

La nivel de Arad, producția industrială, realizată de la începutul lunii ianuarie și până la începutul lunii iunie a înregistrat o creștere de 3,5% comparativ  cu  perioada  corespunzătoare,  din anul precedent.

Valoarea cifrei de afaceri a intreprinderilor cu activitate principală în industrie, în județul nostru (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 3,6 la sută, în cinci luni din an. Deci, dacă au produs mai mult, companiile din județ au și avut un profit mai mare.

Cât privește comerțul, exporturile au ajuns la 900.755.000 de euro, iar importurile la 806.595.000 de lei. În consecință, plusul comercial a fost de peste 94 milioane de euro.

Excedent mai mare al balanţei comerciale s-a înregistrat la mijloace de transport.

În structura exporturilor, o pondere însemnată au deţinut-o următoarele grupe de produse: mijloace de transport (35,9%), maşini, aparate şi echipamente electrice (27,8%), metale comune şi articole din acestea (10,9%), materiile textile şi articole din acestea (5,5%).

În structura importurilor, cea mai mare pondere au deţinut-o grupele de mărfuri: maşini, aparate şi echipamente electrice (29,3%), metale comune (21,4%), materiile textile şi articole din acestea (6,2%), mijloace de transport (14,6%).

Recomandările redacției