gigibudiu

Cu ocazia împlinirii a 65 de ani, fotograful Gheorghe Budiu va vernisa pe 4 aprilie , de la ora 18, o expoziţie foto personală aniversară intitulată sugestiv „65 de ani- Gigi Budiu”. Vor fi expuse astfel în librăria „Scienta” , timp de 20 de zile, 26 de lucrări ale artistului (peisaje, portrete, instantanee, natură statică etc. ), de dimensiuni 60×90, realizate de-a lungul carierei.  Cei programaţi să ia cuvântul în deschiderea acestei expoziţii sunt următorii: dr. Doru  Sinaci (redactor-şef la Glasul Aradului), europarlamentarul Iosif Matula, viceprimarul Levente Bognar şi, desigur, Mircea Boran, preşedintele Foto Club Arad. În cadrul aceluiaşi eveniment, Daniel Julean  şi Nelu Pitic vor susţine un mini-recital în onoarea artistului. „Dragi prieteni, vă invit să celebrăm împreună altfel arta fotografică din viață, cu sensurile ei, și viața ca artă fotografică, într-o expoziție foto personală aniversară. Vă aștept cu drag să ne întâlnim între prieteni, să ciocnim un pahar cu vin”, transmite Gigi Budiu.

 

 

Despre Gigi Budiu

Câştigă primul aparat, Smena,  în august 1966, la o tombolă de la Sindicate. Face primele fotografii acasă şi se simte „intoxicat” de arta şi de tehnica fotografică, astfel încât ajunge chiar să-şi confecţioneze singur un alt aparat foto. Absolvă Universitatea Populară în 1975, profesorul său fiind cunoscutul Cristian Frangopol, care îl şi îndeamnă, împreună cu Janto Adalbert (Bela), să intre în Foto Club. În 1978 devine şi coordonatorul cercului de la Clubul Tineretului, Foto Cine Club,  cu care, printre altele, câştigă premiul I pe ţară.

De-a lungul carierei are expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate. Este onorat cu multiple distincţii şi colaborează adesea cu alţi fotografi, printre care mai mulţi din Ungaria.

Fotograful  a avut, recent, probleme serioase de sănătate, probleme care l-au obligat să ia o pauză. Vicepreşedintele Foto Club Arad nu mai poate face, aşadar, chiar tot ce-i place, dar nu se lasă de fotografie. „Arta fotografică mă ţine în viaţă”, mărturiseşte Gigi Budiu.

Recomandările redacției