Extravilanul de lângă pasaje, cu „conținut“ de…ape uzate și stâlpi de înaltă tensiune, de cinci ori mai scump ca pamântul de Curtici

0
417

Consilierii municipali au aprobat, așa cum anticipam proiectul de hotărâre cu privire la „Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și apă uzată Gradiște Est”. De fapt, suprafața de teren este situată în vecinătatea pasajelor de trecere  peste calea ferată a căror poveste pare a fi una fără de sfârșit și care trece prin mai multe mandate (era să spunem veacuri). Prin exproprierea aceasta se încearcă într-un fel deblocarea lucrărilor la acest obiectiv.  După ce șantierul a fost (re)pornit cu surle și trâmbițe de fosta guvernare, lucrările au fost stopate  spre sfârșitul anului 2019. Cauza ar fi fost proprietarii de teren din zonă,  care s-au opus ca  liniile  de înaltă tensiune, care traversează  suprafețele  lor, să fie mutate pentru a face un front de lucru. Pe de altă parte tot acolo, dar în subteran, trece și  reţeaua de apă şi canalizare, în apropierea Uzinei de apă. Drept urmare municipalitatea a marșat pe ideea de a expropria aceste terenuri pentru dezvoltarea reţelei de apă şi de canalizare. Prin acest artificiu, nu va mai fi nicio problemă de a permite accesul la repornirea  șantierului de la pasaj. Prin vot , s-a aprobat  și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării, dar şi lista imobilelor afectate de coridorul de expropriere, situate în Arad, a proprietarilor și a altor deţinători de drepturi reale. Suprafaţa totală expropriată este de 75.035 de metri pătraţi, adică 7,5 hectare. Cea mai mare parte din acest pământ este teren extravilan. Suma totală  a despăgubirilor ce va fi acordată  din bugetul local al Municipiului Arad, este de 2.188.378,36 lei , adică 444.422 euro, care se alocă de la bugetul local. Lucrurile se vor mișca foarte repede. Desigur ne referim la circuitul banilor. Astfel , „sumele prevăzute se plătesc persoanelor expropriate din contul deschis pe numele expropriatorului, la Trezoreria Municipiului Arad și vor fi la dispoziția proprietarilor de imobile. Se aprobă termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri în care sumele aferente despăgubirilor se virează în contul special deschis cu acestă destinaţie de către expropriator, pe numele expropriatorului, la dispoziţia proprietarilor de imobile, în vederea efectuării despagubirilor”  se spune  în proiectul de hotărâre aprobat de către consilierii locali.  Alți oficiali ai administrației locale mai cred că: „ Odată cu realizarea pasajului, vom avea o infrastructură bine pusă la punct în această zonă. Peste câțiva ani, realizarea centurii de sud-est va ajuta și mai mult la un trafic fluent, așa cum ne dorim.” Mai existîă un singur lucru demn de remarcat și anume cel legat de valoarea despăgubirii care ajunge la un preț de aproape 6 euro pe metru pătrat. Astfel rezultă un preț de 60.000 de euro pe hectar de teren extravilan. Dar peste care trec linii de înaltă tensiune, iar dedesubt rețele de apă și apă uzată. Așadar, este destul de dificil să fi făcut altceva în afară de agricultură pe acea suprafață. Iar pământurile cele mai bune din județ pentru agricultură din zona Curtici, Pecica se vând între 8.000 și maxim 12.000 de euro hectarul. Așadar un raport de, hai să-i spunem de unu la cinci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.