Facturile ar putea crește din ianuarie. Energia electrică se scumpește

0
278

Dacă până acum arădenii nu erau mulțumiți de facturile care le veneau prin poștă, ei bine, începând cu 1 ianuarie factura la energie electrică ar putea fi și mai mare. 

Așadar, conform știrimondene.fanatik.ro, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat că intenționează să mărească tarifele de distribuție, decizie care îi nemulțumește desigur pe toți românii. 

Tarifele de distribuţie a energiei electrice, care reprezintă aproximativ 30% din factura finală, ar putea creşte în toată ţara cu până la 7,5%, de la 1 ianuarie 2020. Deocamdată este un proiect de ordin inițiat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, dar acesta are toate șansele să devină realitate.

De remarcat că cea mai mare scumpire a tarifului de distribuție a energiei electrice, de 7,5%, este alocată distribuţiei din Oltenia. Aici noul tarif va fi 122,92 lei pe MWh, pentru distribuţia de electricitate în reţeaua de joasă tensiune.

Puțin mai norocoși, în cazul în care scumpirea rămâne definitivă, sunt arădenii pentru că E-Distribuţie Banat va avea un tarif de 109,54 lei pe MWh, în creştere cu 1,9% față de cel actual. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.