Contoare primaCalitatea contoarelor folosite de furnizorii de utilităţi este pusă la îndoială, atât de reprezentanţii Confederaţiei Patronatului Român, cât şi de cei ai asociaţiilor de locatari. Marin Crişan preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatului Român susţine că marii furnizori au ajuns să fie stat în stat, că ei sunt cei care fac regulile pe piaţă. Crişan este nemulţumit de calitatea contoarelor, despre care spune că nu mai trebuie să fie autorizate de Biroul Român de Metrologie, drept pentru care multe dintre ele înregistrează în mod haotic.  „Din cauză că Biroul Român de Metrologie nu mai autorizează aceste contoare a ajuns să se fure. E un haos total.  Acum autorizarea poate fi dată de o asociaţie.  Nu e normal aşa ceva. Părerea mea este că ar trebui să se procedeze ca pe vrema lui Cuza, cu ocaua. Cum l-a prins pe unul că fură, să-l schimbe, să-l pedepsească exemplar”, a declarat Marin Crişan. Acesta mai spune că fiecare consumator, fie că este persoană fizică, fie că este persoană juridică, ar putea face economii de cel puţin 200 de euro, dacă contoarele ar înregistra consumul în mod corect. „Aparatele sunt modificate voit şi înregistrează în folosul furnizorului. Din această cauză se decapi­talizează firmele şi au de suferit şi consumatorii casnici. Dacă contoa­rele ar funcţiona în mod corect, fiecare familie sau firmă ar câştiga minim 200 de euro”, a mai spus Crişan.
„Producători autorizaţi cu largheţe”
Vasile Arion, prim-vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) este la rândul său foarte nemulţumit de contoare. „Cunosc aceste probleme şi în calitate de membru al Comisiei pentru Energie şi Utilităţi Publice a Ligii Habitat. Am constatat că există diferenţe de precizie între contoarele montate la intrarea în bloc şi cele de la consumatorii finali, ceea ce nu este normal”, a declarat Arion. Acesta arată cu degetul înspre furnizorul de gaze. „De doi ani s-a trecut de la sistemul cantitativ al consumului la cel legat de calitatea energetică. Astfel, plătim facturile în fucţie de puterea calorică, dar nu putem verifica modul în care este calculată această putere. Primim facturile gata calculate, astfel încât şi noi avem suspiciuni cu privire la modul în care se face acest calcul”, a mai spus prim-vicepreşedintele ULALA. În continuare, acesta a ţinut să remarce că există producători autohtoni de contoare care sunt autori­zaţi cu prea mare largheţe, astfel încât diferenţa dintre cantitatea furnizată şi cea efectiv livrată este cuprinsă între 10 şi 15%. „Problema este reprezentată de contoarele produse la noi în ţară. Diferenţele sunt de + – 10 – 15%, dar totul este în favoarea furnizorului. Mai mult, contoarele de gaz nu corespund normelor europene din punct de vedere al calităţii”, a mai spus Arion.
Omologare europeană
La rândul său, Onuţ Negîrla, directorul Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Arad, susţine că instituţia pe care o reprezintă poate face verificări periodice sau atunci când există anumite suspiciuni din partea consumatorilor, dar regulile de omologare au fost schimbate în 2006, pentru a fi în concordanţă cu normele europene. „Potrivit Hotărârii de Guvern 264/2006,  dacă mijloacele de măsurare au fost omologate de un organism certificat din Uniunea Europeană, acestea pot fi folosite pe întreg teritoriul UE. Asta, pentru a se asigura libera circulaţie a produselor. Astfel, Biroul de Metrologie Legală poate face doar verificări periodice sau atunci când există suspiciuni. Persoanele care au astfel de suspiciuni ne pot contacta la sediul Serviciului Jude­ţean de Metrologie Legală, situat pe strada Emanoil Gojdu, la numerele 6-8. Sigur, sunt şi mijloace de măsurare la care nu se aplică această directivă europeană”, a declarat Negîrla.

  • flori pavel spune:

    Absolut corect articolul,platim sume astronomice stand in frig si cu caloriferele inchise. Acelasi lucru se repeta si la Eon-gaz, apa etc. Toata lumea vede asta si totusi nimeni nu face nimic
    concret sa remedieze situatia asta intolerabila !

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției