uavSediul Facultăţii de Design din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu a fost transformat într-o mare expoziţie, în care sunt prezentate creaţiile realizate de studenţi cu ajutorul profesorilor. Expoziţia a fost foarte apreciată de reprezentanţii altor facultăţi de profil care au vizitat Aradul. De altfel, expoziţia este vizitată şi de viitorii studenţi, care vor să afle câte ceva despre facultatea la care se vor înscrie. „Cadrele didactice şi studenţii de la Facultatea de Design au depus o muncă uluitoare. Exte extraordinar că au reuşit să realizeze o astfel de expoziţie. Am vrea să vă invităm de acum înainte în fiecare an, să veniţi aici, să vedeţi ce au realizat studenţii noştri”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ,  preşedintele Consiliului Academic al UAV. La rândul său, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul universităţii de stat arădene, susţine că a auzit numai cuvinte de laudă din partea comisiei de licenţă. „Munca acestui colectiv a fost foarte apreciată de comisia de licenţă. Este o mândrie pentru toată universitatea să avem o astfel de facultate care să ne reprezinte”, susţine rectorul.
În ceea ce o  priveşte, conf. univ. dr. Lăcrimioara Simona Ionescu, decanul Facultăţii de Design, susţine că lucrările expuse aparţin studenţilor din cea de a treia promoţie şi că rezultatele sunt din ce în ce mai bune de la an la an. „Ne bucurăm foarte mult că avem studenţi din ce în ce mai buni, mai preocupaţi”, spune conf. univ. dr. Lăcrimioara Simona Ionescu.
Persoanele care doresc să se înscrie la facultate trebuie să ştie că în 3 şi 4 august se vor susţine testele de aptitudini, unde li se va verifica creativitatea, teste care sunt obligatorii. De menţionat că pentru anul universitar viitor, Facultatea de Design va avea la dispoziţie nu mai

puţin de 43 de locuri bugetare.

Recomandările redacției