După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului nostru, Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu sărbătoreşte 25 de ani de existenţă. Pe de altă parte, trebuie spus că deşi are doar un sfert de veac, facultatea continuă de fapt o lungă tradiţie a învăţământului teologic de la Arad. În aceste condiţii, unul dintre participanţii la deschiderea simpozionului aniversar „25 de ani de Teologie la UAV” a catalogat instituţia de învăţământ ca fiind „o facultate tânără cu  o lungă istorie”. „Fa­cultatea de Teologie din Arad sărbătorește 25 de ani, dar învățământul teologic arădean a scris pagini de istorie. Această istorie ne-a inspirat și ne-a dat puterea să continuăm să luptăm pentru păstrarea și dezvoltarea facultății teologice din cadrul UAV”, a ţinut să menţioneze prof. univ. dr Ramona Lile, rectorul universităţii de stat arădene.
Trebuie spus că manifestările dedicate acestui eveniment, susţinut de Centrul Municipal de Cultură Arad,  au început încă de duminică seară, în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, unde cele două coruri ale facultăţii, aflate sub bagheta dirijorilor Mircea Buta şi Tiberiu Ardelean au susţinut un concert aniversar, stârnind ro­pote de aplauze din partea numeroşilor spectatori prezenţi, printre care rectorul UVVG, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci şi subprefectul Florentina Horgea.  Evenimentele aniversare au continuat luni, la Facultatea de Teologie, unde a avut loc des­chi­derea festivă a Simpozionului aniversar în prezenţa Î.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, şi Î.P.S. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Au mai participat preşedintele CJA, Iustin Cionca, preşedintele decanilor Facultăţilor de Teologie, prof. dr. Ştefan Bucheu, prorectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. dr. Cristian Benţe şi rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr.  Ramona Lile, dar şi numeroşi profesori şi teologi de la facultăţile de teologie din ţară. „Facultatea de Teologie a UAV reprezintă expresia tradiţiei în actualitate, identitatea idealurilor teologic-culturale şi social-naţionale ale arădenilor şi una din veritabilele surse ale istoriei locale, fiind permanent sprijinită în anii post revoluționari, inspirată și întă­rită prin purtarea de grijă a ÎPS Arhiepiscop Timotei Seviciu, a dascălilor, ostenitorilor și absolvenților acestei vetre de cultură teologică. Tocmai de aceea memoria teologică a Aradului trebuie restaurată, reconfirmată şi permanent actualizată”, susţine decanul facultăţii, prof. univ. dr. Cristinel Ioja.
Manifestările  vor continua astăzi, de la orele 17.00,  în Sala Ferdinand, unde conf. dr. Adrian Lemeni de la Universitatea din Bucureşti va susţine conferinţa „Implicaţiile sistemului tehnologic actual. Provocări semnificative pentru lumea de astăzi”. În ultima zi, la facultate va avea loc un moment Alumni, începând cu ora 8.30, iar de la 9.30 va începe simpozionul Şcolii doctorale în Teologie în cadrul căruia va avea loc  lansarea volumului „Studia Doctoralia”.
(L.Ş.)

Recomandările redacției