Falcă: Arădenii vaccinați, cei cu test PCR valabil și cei care au avut COVID vor putea circula liber în Europa

0
712

Gheorghe Falcă s-a întors de la Parlamentul European și de la București cu decizii de interes pentru comunitatea arădeană. Europarlamentarul PNL a fost raportor din umbră din partea PPE pentru rapoartele „Politica de coeziune și strategiile de mediu la nivel regional în lupta împotriva schimbărilor climatice” și „Punerea în aplicare  a directivelor privind calitatea aerului înconjurător”.

„Vom avea o hartă de monitorizare a calității aerului în toate localitățile, care ne permite o evaluarea foarte clară. Când vom avea fonduri, trecem la fapte pentru o calitate mai bună a aerului”, a spus acesta.

 De asemenea,  Falcă a anunțat că România a negociat cu succes orientarea unor fonduri spre construcția de autostrăzi, cu condiția să fie dotate cu perdea verde și stații de încărcare pentru mașini electrice și avem astfel perspectiva ca în șase ani „să trecem Carpații cu două autostrăzi”.

O informare foarte interesantă vizează adoptarea de către Parlamentul European a certificatului verde digital. Este vorba despre o platformă care va funcționa la nivel european pentru a facilita libera circulație în interiorul UE. Platforma va include cetățenii vaccinați, care vor avea certificat digital, cei care au un test PCR valabil și cetățenii care au avut COVID și au un test care atestă prezența anticorpilor.

 „Nu există discriminare, se va putea circula liber, noi estimăm din iunie, în baza îndeplinirii uneia din cele trei condiții. Comisia va sprijini statele membre să realizeze platforme care vor fi interconectate la nivel european. Din iunie, vom putea regândi activitatea de turism, statele pot să decidă modul de lucru legat de accesul la evenimente culturale, restaurante, hoteluri etc”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.