În acest an Primăria prin Centrul Municipal de Cultură sprijină prin finanţarea sportului de performanţă arădean nu mai puţin de 34 de proiecte. Primul edil susține că în ultimii 3 ani s-a ajuns de la o sumă de 2,2 milioane de lei la 6,8 milioane de lei bani, destinaţi dezvoltării acti­vităţii sportului de performanţă în oraşul nostru. „Există o evoluţie evidentă în sprijinul Primăriei a sportului de performanţă. Am început cu bazele sportive şi apoi am trecut la sprijinirea activităţii cluburilor care propun proiecte viabile, Acum 10 ani era greu de investit în cultură şi sport, acum lucrurile stau altfel, pentru că şi Aradul a progresat. Ştiu că există acea problemă a indemnizaţiilor la sporturile de echipă şi tocmai de aceea am avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu premierul României, în care s-a cerut transferul cluburilor la municipalitate şi legi mai clare privind finanţările. Trebuie să milităm împreună pentru legi mai bune în ceea ce priveşte sportul”, e declarația lui Gheorghe Falcă.
La conferinţa de presă de ieri au fost prezenţi şi reprezentanţi ai diferitelor grupări sportive ce au primit finanţare pentru activitatea din acest an, precum: Pompiliu Moldovan (CSS Avram Iancu – handbal), Radu Sabău (UVVG ProVolei), Valeria Bondor (BC Valbon – baschet), Codru Grădinariu (UTA), Marcel Urban (Univ Goldiş ICIM Arad), Spiridon Stanciu (CS Astra – lupte), Gheorghe Biriş (CS AMEFA), Matei Peloc (CS Voinţa), Emese Erdei (Mistral – majorete) şi Alin Câmpeanu (Şah Club Vados). Toţi au apreciat sprijinul Primăriei în dezvoltarea activităţii cluburilor pe care le reprezintă, cu diverse amendamente, în ceea ce priveşte viitorul şi legilor ce să permită sectorului privat să investească în sport.
În altă ordine de idei, edilul Aradului a mai subliniat faptul că Primăria va finanţa în acest an 37 de instituţii şcolare, solicitările acestora urmând a fi acoperite în întregime. Nu în ultimul rând au fost prezentate pe larg cele 3 proiecte mari vizavi de sport, pe care Primăria le are pe ordinea de lucru: Complexul Sportiv de la Câmpul Liniştii, Complexul Sportiv de pe strada Mărului şi Stadionul „Francisc Neumann”.

Recomandările redacției