Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Gheorghe Falcă care vizează construirea unei fântâni arteziene în valoare de cinci milioane de euro pe Mureş stârneşte controverse aprinse. În vreme ce societatea civilă şi Opoziţia din CLM se mobilizează în încercarea de a opri demersul care urmează să fie finanţat cu bani de la bugetul local, edilul-şef „o dă la întors” atunci când vine vorba despre modalitatea de finanţarea. „Există un plan în programul Primăriei, de revigorare a falezei Mureş (…) finanţarea va fi  făcută din fonduri europene (…) poate că nu vom cheltui nimic de la buget dacă se face rost de fonduri”, a încercat să convingă primarul, în ciuda conţinutului fişei de proiect a studiului de fezabilitate care arată, negru pe alb, că  banii vor fi alocaţi din „fonduri bugetare”. Potrivit celui de-al doilea scenariu cuprins în textul documentului ce va fi supus astăzi la vot în CLM, care „presupune realizarea unei fântâni arteziene plutitoare pe apă, amenajarea unui amfiteatru în aer liber pe malurile Mureşului, în zona de spectacol de lumini şi jocuri de apă a fântânii arteziene şi crearea unei legături a parcului actual cu ştrandul, investiţie cu fonduri bugetare este so­- luţia selectată ca optimă prin prezentul studiu de fezabilitate”. Primarul Gheorghe Falcă asigură că actualul demers al muncipalităţii în privinţa amenajării fântânii arteziene de cinci milioane de euro pe Mureş este legat strict de aprobarea studiului de fezabilitate, proiect de hotărâre aflat, de altfel, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CLM de astăzi. „Nu e nicio grabă cu fântâna, însă studiul de fezabilitate trebuie făcut, pentru ca Aradul să se poată alinia în competiţia de obţinere a statutului de Capitală Culturală Europeană. Vom găsi, în următorii doi ani, o modalitate de a ne alinia la Capitala Europeană. Până atunci, trebuie o tematică, trebuie să venim cu ceva nou”, a mai încercat Falcă să explice demersul ce va costa municipiul cinci milioane de euro. Mai mult decât atât, criticat de societatea civilă pentru lipsa de legalitate a proiectului de hotărâre şi intenţia de a submina activitatea cluburilor sportive de pe faleză, edilul-şef susţine că municipalitatea deţine toate avizele necesare amplasării artezienei pe Mureş, investiţie care, spune primarul, „nu are influenţe pentru sporturile nautice, fiind retractabilă”.
„Mega-fântâna mega-primarului, o construcție total neavenită”
Reprezentanţii societăţii civile nu au, însă, de gând, să urmărească demersul primarului cu mâinile în sân. „Proiectul fantasmagoric” al edilului-şef a fost aspru criticat de Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene. După ce a amintit că municipalitatea va obţine peste trei milioane de euro din majorarea cu 16,5% a dărilor locale, Cristea a menţionat că tot plătitorii de impozite şi taxe vor plăti şi diferenţa de preţ pentru ca „mega-fântâna” lui Gheor­ghe Falcă să fie adusă în oraş. „Mega-fântâna mega-primarului este o cons­- trucție total neavenită pe Mureș, într-o zonă dragă arădenilor, între Podul Decebal și accesul pe pontoane în Ștrandul Neptun. Amplasamentul ocupat ar fi de 100x30m, fântâna ar urma să aibă 316 jeturi de apă și două tribune. Costurile întregii investiții, conform Studiului de Fezabilitate supus votului CLM, se ridică la cinci milioane de euro, cu mult peste creșterea de taxe pe care o suportă arădenii datorită deciziei de mărire a impozitelor. Practic creșterea taxelor locale servește doar unui obiectiv megaloman și inoportun. Obiectivul este un kitsch care are mare succes în Estul Turciei și în Ucraina. Întreg peisajul cursului Mureșului va fi alterat de acest obiectiv, producându-se o schimbare a aspectului deja consacrat al promenadei și firului Mureșului. Arădenii vor să conserve ceea ce este frumos în Arad, iar unul din locurile care ne individuali­zează este faleza Mureșului, cu verdeața și liniștea sa. Faleza are nevoie de igienizare, tăiat iarba, întreținere mobilier urban, amenajare piste pentru biciclete, iluminat, siguranță publică. Nu avem nevoie de operații estetice! Cei care doresc să facă din Arad un alt oraș sunt liberi să plece în alt oraș”, a explicat Claudiu Cristea. Reprezentanţii Mişcării Arădene au atras atenţia şi asupra impactului negativ al artezienei de pe Mureş asupra sporturilor nautice, asupra mediului înconjurător şi, nu în ultimul rând, asupra bugetului local. „Tradiția sporturilor nautice arădene nu are nevoie de prea multe prezentări. Dintre cei 31 de olimpici arădeni, nouă sunt cano­tori. «Voința» este primul club de spor­turi nautice de pe actualul teritoriu al României – fondat în 1890. Zona amplasamentului are o lungime de 480 metri, iar zonele de verificare pentru antrenamente de viteză nu pot fi amenajate decât aici. Restul buclei Mureșului nu mai oferă condiții adecvate pentru canotori datorită pragurilor de pietriș, butucilor din albie. Doar aici pista este dreaptă și are adâncime, iar măsurarea performanțelor este relevantă. La schif deplasarea este cu spatele, slalomul fiind exclus. Iată ce spune Legea 69/2000 la articolul 82 «Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român, federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin bazele sportive nautice au dreptul de folosință gratuită și prioritară a luciului de apă pentru activitatea de pregătire și compe­- tițională». Mureșul este un râu păstrat în stare aproape naturală chiar în zona centrală. Pe amplasament există: 50 de specii de pește, scoici și cel pu­țin o familie de castori (specie protejată prin lege). În toată zona centrală ecosistemul va fi afectat – debitul fiind de peste 1.000 metri cubi/oră!!! Presi­u­nea financiară este asupra bugetului: «Investiție cu fonduri bugetare este soluția selectată ca optimă prin prezentul studiu de fezabilitate» – așa pre­vede studiul de fezabilitate. Aradul alte priorități: sporturile nu își mai propun preformanță ci salvare: sporturile tradiționale arădene: nautice, tir, rugby, baschetul masculin, ICIM, UTA. Toate sunt în colaps”, a atras atenţia liderul Mişcării Arădene. La final, Claudiu Cristea a anunţat că le va cere, astăzi,  aleşilor locali să elimine proiectul privind studiul de fezabilitate al artezienei de pe ordinea de zi a şedinţei CLM , garantând, totodată, că va sesiza toate forurile care pot interveni în tranşarea situaţiei de pe Mureş. Aşadar, Mişcarea Arădeană va trece la „sesizarea tuturor forurilor asupra îndeplinirii condițiilor de mediu: Garda de Mediu, Apele Române, Comisia Mixtă Hidrotehnică Romano-Ungară, autoritățile publice riverane, sesizarea Ministerului Sportului, a federațiilor sportive și a Comitetului Olimpic precum şi atacarea în contencios administrativ pentru lipsa de transparență, lipsa de avize și încălcarea legilor de mediu și legilor sportului”.
CLC şi ULALA vor ca banii să fie folosiţi pentru căldură
Proiectul iniţiat de primarul Falcă nu este văzut cu ochi buni nici de Consiliul Local Civic (CLC). Vicepreşedintele Dan Artimon susţine că altele sunt priorităţile Aradului în acest moment. „Conform calculelor pe care le-am făcut, majorarea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05% ar aduce în plus la bugetul Aradului sub patru milioane de euro. Având în vedere acest proiect, pe lângă banii luaţi de la arădeni, ar mai fi necesar şi un împrumut, numai să satisfacem imaginaţia domnului Falcă. Cei cinci milioane de euro, care urmează să fie folosiţi pentru arteziană, ar putea rezolva problema energetică a Aradului. Preţul gigacaloriei ar putea scădea, aşa cum a cerut Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad (n.r. ULALA). Ar mai putea fi rezolvate şi problemele de sănătate ale arădenilor. Pe timp de criză, bugetul trebuie dimensionat de aşa manieră încât taxele şi impozitele să nu fie împovărătoare, să se permită o relaxare fiscală, care să ducă la o creştere economică”, susţine Artimon.
La rândul său, Vasile Arion, prim-vicepreşedintele ULALA, susţine că banii ce urmează să fie folosiţi pentru arteziana de pe Mureş ar putea fi folosiţi pentru reabilitarea termică a nu mai puţin de 80 de blocuri. „Ceea ce se întâmplă e o abera­ţie. Numai asta ne lipsea. Numai de o fântână arteziană pe Mureş avea nevoie municipiul. Lăsând gluma la o parte, cei cinci milioane de euro puteau fi folosiţi pentru rezolvarea căldurii pe 2013. Sper că un astfel de proiect nu va trece de CLM. Asociaţiile de proprietari nu au cu ce ieşi din iarnă. Dacă banii ar fi fost folosiţi pentru reabilitarea termică, ar fi putut fi reabilitate cam 80 de blocuri, ceea ce înseamnă aproximativ 2.500 de apartamente”, afirmă Arion. Acesta a ţinut să precizeze că pe 29 decembrie, consilierii municipali au aprobat luarea unui credit de 6.600.000 de euro, pentru retehnologizarea CET-ului, aprobându-se de asemenea şi accesarea unui împrumut de 1.650.000 de euro, pentru închiderea depozitului de zgură şi cenuşă. Asta, în condiţiile în care, acum, cinci milioane de euro urmează să fie… „aruncate pe Mureş”. „De asta au majorat taxele şi impozitele. Nu pot să cred aşa ceva”, a încheiat prim-vice­preşedintele ULALA.
„Un proiect aberant”
Dan Ciucuriţă, preşedintele Asociaţiei „Arad kilometrul 0” este, de asemenea, tranşant. „Să dai cinci milioane de euro pentru o fântână arteziană este ceva aberant. Doar în timpul administraţiei Falcă se poate întâmpla aşa ceva. Străzile municipiului arată ca în Evul Mediu după lucrările de «bună calitate» făcute de domnul Paşca, prietenul domnului Falcă. Cu siguranţă că nu vor fi găsiţi bani pentru a putea fi asfaltate. Am înţeles că cei cinci milioane de euro provin din surse bugetare. Aş avea şi o recomandare pentru autorităţile locale. Lângă această fântână ar merge şi pasarela pietonală de trei milioane de euro, la care visa domnul Falcă”, a declarat Ciucuriţă.
Un proiect made în Asia Centrală
Proiectul iniţiat de Falcă a trezit şi nemulţumirea membrilor Asociaţiei „Comunităţi Durabile Arad”.  Aceştia îl invită pe  edilul-şef la un schimb de opinii cu societatea civilă. „Sub deviza «Soluţia este dialogul», asociaţia noastră urmăreşte exprimarea clară a unor idei şi opinii legate de proiectul fântânii arteziene de pe Mureş. Cerem primarului să pună în stand-by acest proiect timp de 40 de zile. În această perioadă societatea civilă reprezentată de ONG-uri şi asociaţii este rugată să vină cu proiecte care să ofere o viziune completă asupra zonei respective. Suntem de acord că dezvoltarea acestei zone este necesară, având potenţial atât pentru beneficii turistice, cât şi pentru comunitate. Însă trebuie să ne punem întrebarea, având în vedere aspiraţiile europene ale oraşului nostru, cât este el de potrivit, de optimizat. O simplă căutare pe youtube a unor asemenea proiecte ne trimite în zone din Asia Centrală, cea mai «europeană» regi­une, unde se afla şi cea mai mare fântână arteziană, fiind Ucraina. Aceste constatări ne obligă să reacţionăm şi să cerem primăriei începerea unei largi consultări cu cetăţenii”, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei.
Semne de întrebare
Antrenorii de sporturi nautice au şi ei serioase semne de întrebare, atât cu privire la utilitatea investiţiei, cât şi cu privire la viitorul sportivilor. „Nu-mi imaginez cum ar fi o fântână arteziană pe Mu­reş. Dacă arteziana va fi făcută în zona unde ţinem concursuri, vom avea pro­bleme. Acolo, jos, apa e foarte bună pentru ceea ce facem noi. Din punctul meu de vedere, o investiţie mai bună mi s-ar părea cosmetizarea Mureşului. Albia e plină de butuci şi pontoane scufundate, iar vegetaţia de pe mal, pomi şi tufişuri, lasă o imagine dezolantă. Dacă s-ar rezolva aceste probleme şi s-ar decolmata treptele care coboară până la albie, să vedeţi ce imagine frumoasă ar avea oraşul”, spune Gorbe Laszlo, antrenor de kaiak-canoe la CSM Arad. Acesta mai spune că râul era curăţat în permanenţă pe vremea comuniştilor, însă acum arădenii care se plimbă pe mal nu mai pot vedea Mureşul din cauza vegetaţiei.
PSD respinge proiectul
Consilierii municipali ai PSD Arad  sus­ţin că resping „proiectul megaloman” care urmează să fie pus astăzi la vot. „Este o sumă exagerat de mare alocată unui proiect care nu reprezintă o prioritate pentru Arad. În condiţiile în care administraţia locală a decis majorarea taxelor şi impozitelor – proiect cu care nu suntem de acord – este anormal ca banii să fie astfel folosiţi. Considerăm că Aradul are alte priorităţi, cum ar fi un preţ mai mic pentru cheltuielile de întreţinere, proiecte de infrastructură. Dacă vrem să înfrumuseţăm oraşul, obiectiv absolut necesar, putem să alocăm bani echilibrat pentru reamenajarea parcurilor şi construcţia de noi parcuri, amenajarea de spaţii pietonale şi de agrement, nu pentru un singur proiect, supra-evaluat. Suntem convinşi că toţi colegii din USL vor fi alături de noi, aşa cum sperăm că şi consilierii UDMR, PP-DD şi chiar PDL se vor opune acestei fantezii”, a spus Marin Lupaş, preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PSD Arad.
Monica Tulcan
Lucian Şerban

Investiţia propusă de Falcă nu este văzută cu ochi buni de cei mai mulţi dintre arădeni

Gheorghe Nistor: „Nu mi se pare o idee bună să băgăm cinci milioane de euro în Mureş. De banii aceştia s-ar putea face multe. Numai o fântână arte­ziană ne lipseşte, în rest avem de toate”.

 

 

 

 

 

 

Niculae Stejar: „Nu mi se pare o idee bună. E criză, oamenii nu au bani, iar ei îşi bat joc de fonduri. Ar trebui să ne ajute cu căldura la blocuri, pentru că pensionarii sunt lăsaţi fără pâine în casă”.

 

 

 

 

 

 

 

Mariana Pricop: „Sunt atâtea alte lucruri care ar putea fi făcute cu cei cinci milioane de euro. Nu cred că o fântână ar­teziană este ceva necesar, când noi avem alte probleme de care trebuie să ne ocupăm”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ioan Danciu: „Orice investiţie făcută în folosul oraşului, pentru înfrumuseţarea sa, este bună. Ori se construieşte această fântână, ori nu, gigacalorie tot se scumpeşte, iar taxele şi impozitele vor creşte”.

Şandor Meszar: „Cei care au salarii mai mari îşi permit să plătească impozite şi taxe locale mărite şi gigacaloria scum­pită. Cine are venituri mai mici nu. Ar fi fost totuşi bine ca impo­zitele să fie mai mici”.

Recomandările redacției