Falcă: „Ne aflăm la o răscruce de drumuri în Europa: este datoria noastră să garantăm bunăstare, pace și libertăți pentru generațiile viitoare”

0
237

Europarlamentarul PNL/PPE a participat la Conferința privind Viitorul Europei, la care a fost invitat și cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Împreună cu președintele Manfred Weber, vicepreședintele Paulo Rangel și cu experți renumiți, au reflectat și au discutat despre obiectivele pe care ar trebui să le atingă Europa, perspectivele pentru generația tânără și de a construi o democrație europeană mai puternică. În urma debaterilor, Gheorghe Falcă a analizat actuala situație a Uniunii Europene, a instituțiilor europene dar și a viitorului UE, toate prin prisma pandemiei care și-a pus amprenta într-un mod definitoriu pe viața europenilor.

„Ne aflăm la o răscruce de drumuri în Europa și ne putem mândri cu realizările noastre din trecut. Am asistat la cea mai lungă perioadă de pace, am creat și consolidat democrații în care se aflau odinioară regimurile comuniste și fasciste, ne-am îmbunătățit sistemele de asistență socială, am depășit provocările economice creând milioane de locuri de muncă și am stabilit standarde ridicate pentru protecția mediului. Uniunea Europeană este cel mai frumos și democratic proiect realizat în urma celor două Războaie Mondiale care pur și simplu au rupt Europa în două”, a punctat europarlamentarul.

Nu în ultimul rând, Gheorghe Falcă a vorbit deschis despre nevoia de reformare și de stabilire a unei conexiuni reale cu cetățenii: „În această perioadă de criză Covid-19, așteptările mari ale cetățenilor cu privire la Uniunea Europeană, împreună cu dificultatea acesteia de a livra și de a interacționa cu oamenii și chiar de a comunica corect, au creat impresia multor cetățeni că Europa eșuează. Aș vrea să vă asigur de dedicarea mea în toate proiectele europene, care vin în slujba cetățenilor europeni și în mod deosebit pentru România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.