parcurilePrimarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a pezentat, miercuri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal proiectul de amenajare a unor parcuri pe Faleza Mureşului, în perimetrul cuprins între Biserica Maranata şi Baza sportivă Constructorul.

Astfel, în această zonă urmează să funcţioneze noul parc al copiilor “Aventura voinicilor”, care este în curs de finalizare, parcul Europa, care este în curs de modernizare, şi, urmează să se amenajeze un parc al statuilor şi un parc special pentru câini.

Primarul a precizat că noul parc al copiilor va fi inaugurat, cel mai probabil, în luna august în perioada în care se vor sărbători Zilele Aradului.

În ceea ce priveşte Parcul Europa, aici a fost montată o instalaţie de irigat, a fost însămânţat terenul, au fost schimbate corpurile de iluminat. În acelaşi parc urmează să se monteze mai multe bănci, în alveolele de 2 metri existente deja, pentru a nu încurca circulaţia pe viitoarea pistă de biciclete.

Lângă parcul Europa, va exista o zonă de joacă destinată copiilor cu dizabilităţi, unde o fundaţie a oferit mai multe jocuri speciale.

De asemenea, în apropiere de parcul Europa, va fi amenajat parcul statuilor, care va avea o zonă înierbată, un sistem de irigare şi mai multe bănci.

În apropiere de baza sportivă Constructorul va exista un parc special pentru câini, denumit canisită, unde vor fi amenajate diverse echipamente şi jocuri pentru patrupede.

Primarul a opinat că aceste investiţii vor fi finalizate în acest an, urmând ca din 2015 să se lucreze la amenajarea Falezei Mureşului, în porţiunea cuprinsă între Restaurantul Perla şi Podul Decebal. În acest perimetru se are în vedere o parcare în locul terenurilor de sport ale Baza Constructorul şi relocarea terenurilor de sport peste parcare. De asemenea, va fi amenajat un traseu de promenadă în consolă, pe faleza cu trepte.

Aceste investiţii ar putea fi realizate din fonduri europene.

Proiect nou pentru parcul din Gai

Primarul a mai făcut cunoscut faptul că proiectul iniţial pentru modernizarea parcului din cartierul Gai a fost schimbat.

Conform noului proiect, în faţa Bisericii Ortodoxe sârbe din cartierul Gai, urmează să fie amenajat un parc care va avea patru zone distinct: o zonă pentru copii, o zonă de odihnă pentru pensionari, o zonă pentru tineri şi un loc de parcare.

“În acest moment este în derulare licitaţia pentru amenajarea zonei înierbate, a sistemului de irigare şi a locului de joacă. De asemenea, tot prin licitaţie vor fi cumpărate bănci”, a spus primarul.

Parcul din Gai va avea trotuare şi o zonă de parcare.

Recomandările redacției