Faleza Mureşului

0
568

Pot spune că mă număr printre arădenii care iau contact zilnic şi nemijlocit cu faleza Mureşului. Prefer oricând să vin din Micălaca în centru pe jos, pe faleză, iar după-amiaza să alerg pe digul Mureşului, de la balastiera din capătul străzii Renaşterii, până în dreptul pădurii de la Vladimirescu. Este cura mea de sănătate, dar şi mijlocul ieftin şi la îndemână de a-mi „încărca bateriile” după activitatea tumultoasă de peste zi. Cu alte cuvinte, cunosc aproape toţi copacii de pe malul Mureşului şi, împlicit, mă cunosc toţi câinii care păzesc turmele de oi şi ciurdele de vaci din Micălaca. Revenind la faleza Mureşului, aceasta reprezintă o adevărată bijuterie pentru peisajul urban arădean. Numai că, pentru a evidenţia cum se cuvine zestrea antropică a municipiului nostru, faleza Mureşului trebuie abordată ca un tot unitar, adică din dreptul pădurii de la Vladimirescu şi până la pădurea Ceala. De la Vladimirescu şi până la podul CFR din Micălaca farmecul digului rezidă în chiar starea lui naturală şi orice tentativă de betonare ar fi un adevărat atentat împotriva naturii şi a sănătăţii oamenilor. Există deja o sumedenie de arădeni care fac jogging sau merg cu bicicletele pe această porţiune a digului, iar de la cantonul ILIF şi până la liniile de înaltă tensiune lunca râului a fost transformată într-un mic paradis de verdeaţă, cu grădini şi livezi, în care şi-au făcut loc şi câteva zeci de căsuţe de vacanţă. Dincolo de podul căii ferate către Timişoara, faleza Mureşului începe să dobândească un aspect urban. Betonul a fost recondiţionat de dată recentă, astfel că bicicliştii şi pietonii pot circula nestânjeniţi. Noul parc destinat copiilor este amenajat la standarde europene, la fel ca şi pista pentru biciclişti. Porţiunea de faleză destinată promenadei ţine până la podul „Traian”, acest loc încărcat de istorie în care se făcea joncţiunea Banatului cu Ungaria şi cu Transilvania. Mai departe, însă, faleza Mureşului merge până în dreptul pădurii Ceala. Această porţiune are mai mult rostul unui „dig”, asemuindu-se din mai multe puncte de vedere cu porţiunea care leagă podul CFR cu pădurea de la Vladimirescu. Probabil că, în viitorul apropiat, porţiunea de faleză care leagă podul „Traian” cu tot mai modernul cartier „Alfa” va deveni un veritabil loc de promenadă, având ca atracţie istorică stâlpii vechiului pod turcesc, iar porţiunea până la pădurea „Ceala” va întregi minunata zestre antropică ce înconjoară municipiul nostru. Dacă Herodot spunea despre Egipt că este un dar al Nilului, tot aşa putem aprecia şi noi că Aradul este un dar al Mureşului. Iar faleza reprezintă, de departe, perla coroanei municipiului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.