Facem din țânțar armăsar și luăm în bășcălie marile probleme. Chestiuni pe care le bagatelizăm apoi, iar când   ne dăm seama că ele au fost uriașe și ne influențează traseul vieții ani buni sau chiar decenii este deja prea târziu. Asta ar fi, fără pretenția de a deține adevărul absolut, o tușă caracteristică a noastră. Iar la noi una dintre aceste false mize ar fi şi proiectul regenerării urbane. Un proiect care va înghiţi sume foarte mari de bani din două surse: excedent bugetar şi un împrumut pe care îl vom plăti tot noi prin taxe şi impozite. Care şi în ziua de azi ne plasează printre cele mai scumpe oraşe din România. La nivel de calitate a vieţii nu suntem însă într-o directă proporţionalitate cu sumele plătite. Ba chiar deloc.  Aradul este, din păcate, în top la boli foarte grave. De aceea, investiţiile în domeniul sănătăţii ar fi fost cel puţin din acest punct de vedere prioritare. Iar 60 de milioane de euro nu sunt de ici de colo. Mai punem şi pasarela de peste Mureş, care nu are o foarte mare utilitate raportată la costuri. Ar mai fi şi scumpetea dubioasă a vopselelor cu pistele de biciclete  cu… asfalt special. Şi altele şi altele. Iar dacă le adunăm, putem ajunge lejer la 100 de milioane de euro. Adică aproximativ cât costă un spital nou-nouţ cu 500 de paturi cu dotări de ultimă generaţie. La acest proiect nu au fost întrebaţi cetăţenii. Ne referim clar la un  referendum local. Pentru că este vorba de bani, sănătate şi viaţă pe termen lung. Este vorba des­pre investiţii care rămân. Nu ca trei panseluţe lângă un bloc care nu mai ştie nimeni cât au mai  costat. Şi care vor intra în marea „oală“ a regenerării urbane. Mai e şi noul stadion al Aradului. Şi în cel vechi s-au băgat destui bani şi era de vreo 6.000 de locuri. Mai mult decât suficient pentru spectacolele actuale şi probabil şi de viitor. Ca dovadă şi la ultimele europene erau locuri goale, iar stadioanele se depopulează din ce în ce mai mult. Mai puţin în Germania şi Anglia, dar acolo este alt­ceva. Nu mai departe de acum câteva zile, la noi în judeţ au fost 50 de spectatori, la un meci totuşi de liga a doua. Să fim realişti: ce şanse sunt să vină Real Madrid la Arad în următorii 2o de ani? Practic aproape nule. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu mai departe de Cluj, oraş totuşi dublu ca număr de locuitori faţă de Arad, stadionul s-a umplut doar la un meci cu Spania. Când va mai veni o campioană europeană în România? În rest şi la Cluj arena este dezolant de goală. Atunci la ce bun să arunci o căruţă de bani pe nişte proiecte care nu justifică asemenea resurse. Este tot un fel de a face din tânţar armăsar, de a te axa pe false priorităţi. Cu impact minor, dar cu costuri enorme. Tocmai de aceea ne e frică: iarăși avem de-a face cu tot felul de experimente care vor da sau poate că nu vor da rezultate. Partea proastă este că toate  aceste experimente se fac pe pielea, sănătatea și banii noștri. Adică pe viața noastră. Dacă s-ar face pe cheltuiala lor n-ar avea decât să se certe până se satură. Până atunci însă… (ne) râdem un pic.

Recomandările redacției