falub55 artimon Câștigând la Bistrița, Adrian Falub a demonstrat că este capabil să ducă la bun sfârșit misiunea de a salva-o pe UTA de la retrogradare, dar conducerea clubului a rămas din nou datoare. Adrian Marțian a achitat preferențial salariile, l-a sărit din schemă pe secundul Marius Suller și nici nu a apărut pentru o discuție cu cărțile pe față luni dimineață.  Prin urmare, antrenorul clujean a răspuns pozitiv chemării celor de la ASA Târgu Mureș, care s-au despărțit în weekend de Ioan Ovidiu Sabău și au fost refuzați de Daniel Isăilă. Și, totuși, chiar dacă marți dimineață a condus ședința de pregătire a „roș-albaștrilor”, Falub era dispus să revină asupra deciziei dacă Adrian Marțian achita restanțele salariale până la ora 14. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, „prietenul lui Mutu” a vorbit de pe poziții de forță cu fostul său coleg de școală, comunicându-i că pe el nu-l șantajează nimeni.
S-a despărțit greu de jucători
Așa stând lucrurile, Falub și-a dat acordul pentru a deveni noul „principal” al ASA-ului. „Îmi pare rău de jucătorii pe care-i las în urmă, căci am format o echipă bună, care are mari șanse să se salveze de la retrogradare. Cine vine în locul meu nu trebuie decât să pregătească fiecare joc în parte, să țină unit grupul. Dar, pe lângă asta, e nevoie ca echipa să fie susținută sută la sută de conducere, plătind salarii și asigurând și celelalte condiții normale la o echipă de fotbal. Mă mai despart cu regrete și de Giovanni sau Dorin Stana, chiar dacă el a făcut un pas în spate în ultimele săptămâni”, ne-a declarat tehnicianul clujean, care până aseară nu obținuse dezlegarea din partea conducerii arădenilor pentru a-și lega oficial destinele de ASA și a sta pe bancă la partida de la Râmnicu Vâlcea.
voinea2Antrenor nou după partida din această după-amiază?
Prin plecarea lui Adrian Falub la ASA Târgu Mureș, banca „Bătrânei Doamne” a devenit liberă și tentantă pentru mai mulți tehnicieni. Unul dintre aceștia este Alin Artimon, fostul antrenor al lui Poli Timișoara, care a și fost la negocieri cu Adrian Marțian și ajutoarele sale. „Sunt la Arad și am avut discuții cu conducătorii echipei UTA. Nu avea rost să dau un răspuns pe loc, fiindcă miercuri echipa are un meci oficial și mutarea ar fi fost rapidă. O să-mi iau timp de gândire până după partida cu Minerul Motru, o să analizez bine situația și asta pentru că știu și eu cam care sunt problemele de la Arad. M-am documentat, am mai citit prin presă și aș  vrea să fie totul clar dacă vin să antrenez UTA”, ne-a declarat, ieri, fostul fundaș.
Interesant este că aventura lui Falub în Calea Aurel Vlaicu a reînceput în iarnă cu un meci amical împotriva echipei lui Artimon. A fost UTA – CS Caransebeș 1-1, pentru ca trei săptămâni mai târziu tehnicianul timișorean să demisioneze de la cârma grupării de Liga a III-a. Pe lângă Poli, Alin Artimon le-a mai pregătit pe Apulum Alba Iulia, Forex Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea, Juventus București și Farul Constanța.
Doar 16 jucători pentru vizita gorjenilor
Luați puțin prin surprindere de plecarea lui Adrian Falub, „oficialii” UTA-ei au apelat din nou la Florin Voinea, șeful Centrului de Copii și Juniori al clubului. Acesta a fost informat ieri, în jurul orei 12, că are obligația să conducă antrenamentul echipei mari, ultimul înainte de confruntarea de pe teren propriu cu Minerul Motru de astăzi, de la ora 16. Voinea s-a conformat și timp de 55 de minute a încercat să-i introducă pe utiști în ritmul unei partide oficiale considerate foarte importante în vederea play-outului.
„Interimarul” din Calea Aurel Vlaicu a avut neplăcuta surpriză să constate că nu are prea multe variante pentru mâine. Neagu, Sălăjan și Sidney sunt suspendați, iar Mardare (dureri la genunchi) și Farcaș (în recuperare după o aprindere la plămâni) sunt accidentați. Inutil să mai pomenim despre situația lui Zaluschi, care va rata tot restul sezonului după accidentarea gravă la cap. Peste toate astea, trei fotbaliști   s-au antrenat separat și sunt incerți pentru confruntarea cu gorjenii. Aceștia sunt Ola, Laso și Feussi și fac parte din lotul de 16 intrat în cantonament marți seara. „Cum suntem, cum nu suntem, facem tot posibilul să câștigăm contra celor de la Minerul Motru. Suntem conștienți că vom avea parte de un meci greu, sper ca băieții să se adune și să ia cele trei puncte foarte importante în economia campionatului”, a spus Voinea, care – probabil – va alinia următoarea formulă de echipă: Boșneag – Oltean, Ardelean, Ola, Diarra – Monac, Popescu, Lazea, Surugiu – Laso – Apostu.
Probleme mari și pentru gorjeni
Minerul Motru a acumulat doar 8 puncte în prezenta ediție de campionat și vine la Arad după un 0-6 în „fieful” celor de la CS U Craiova. Mai mult, gorjenii au îngroșat și ei rândurile indisponibililor. „Lui Cosmin, Neacșu, Stanciu, Rada și Șoo pe lista absențelor s-au adăugat alți doi titulari. Portarul Popescu și-a fracturat un deget, iar Trifu are dureri intercostale. De abia am găsit 18 jucători să deplasăm la Arad. Știu că și UTA are probleme, dar nu le depășește pe ale noastre.”, ne-a mărturisit Gabriel Zahiu. Antrenorul „lanternei” va opta pentru următorul „unsprezece”: Trică – Traşcă, A. Dicu, Nueleanu, Schinteie – Speroni, Hanu, Fărcăşanu, Nicoloff, Poenaru – Chirea.
Arbitrii întâlnirii de astăz din Calea Aurel Vlaicu sunt: Omar Dumitrică (Craiova)  – Raul Ghiciulescu (Lugoj) și Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă: Dorian Barzuca (Lugoj). Observatori FRF: Vasile Blaga (Reșița) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).
***
Astăzi, de la ora 15, au loc alte patru întâlniri din cadrul etapei a 19-a în seria de Vest a Ligii a II-a: Gloria Bistrița – U. Craiova, CS Mioveni – Metalul Reșița, CSM Râmnicu Vâlcea – ASA Târgu Mureș, FC Bihor – Olimpia Satu Mare, iar de la ora 16 una: FC Olt – CS U Craiova.

Recomandările redacției