Fanii gazdă pot umple 30% din capacitatea stadioanelor în competiții UEFA, dacă reglementările naționale permit

0
229

Ca urmare a succesului Supercupei Europei cu spectatori la Budapesta, Comitetul Executiv UEFA a decis joi, 1 octombrie, să permită accesul parțial al fanilor pe stadioane începând cu partidele internaționale de săptămâna viitoare.

În decizia UEFA este prevăzut ca numărul maxim de spectatori permis pe stadion să nu depășească 30 la sută din capacitatea stadionului, până la noi reglementări. Această prevedere este aplicată doar în cazul statelor care permit accesul spectatorilor la evenimente sportive, limita impusă de autorități fiind cea care va fi în vigoare la ora de start a jocurilor (maximum 30%).

Fanilor echipei oaspete nu le va fi permis accesul momentan.

În plus față de limitarea prezenței la 30% din capacitatea stadionului vor fi impuse și reguli de distanțare socială, dar și alte măsuri, cum ar fi purtarea măștii, în funcție și de legislația în vigoare în fiecare stat.

Astfel, partidele Islanda – România (8 octombrie) și Norvegia – România (11 octombrie) se vor putea disputa cu spectatori ai țărilor-gazdă, până la 30% din capacitatea arenelor, dacă reglementările naționale din aceste două țări vor permite acest lucru la ora partidelor.

În acest moment, în România, accesul spectatorilor pe stadioane nu este permis.

Prin această decizie facem un prim pas spre normalitate dar punând pe primul loc sănătatea fanilor și, același timp, respectând legile fiecărui stat. În 27 de țări din Europa este permis accesul fanilor într-o anumită măsură. E important ca în aceste vremuri grele să aducem speranța și pasiunea înapoi în viața fanilor fotbalului. Ne așteptăm din partea lor să respecte măsurile sanitare și de distanțare pentru sănătatea lor și a tuturor celorlalți suporteri”, a declarat Aleksander Ceferin, președintele UEFA, conform FRF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.