Faptele bune sunt bine-venite mereu, mai ales acum, pe timp de pandemie. Tribunalul Arad a donat zeci de calculatoare mai multor școli, care au avut mare nevoie de acestea.

Joi, 24 septembrie  2020, Tribunalul Arad a dat spre folosinţă cinci computere Şcolii Gimnaziale Hăşmaş şi 5 computere Şcolii Gimnaziale „Virgil Iovănaş” Şofronea.

Ca urmare a dotării instanţelor arădene de către Ministerul Justiţiei cu 127 de  computere noi, Tribunalul Arad a făcut demersuri pentru ca o parte din computerele uzate să fie recondiţionate şi curăţate spre a fi donate şcolilor din judeţul Arad, cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunităţii, de a facilita accesul la educaţie  şi de a  combate abandonul şcolar.

 Astfel, în data de 15 iunie 2020, Tribunalul Arad, prin intermediul Primăriei Oraşului Ineu, a dat spre folosinţă un prim lot de 25 de computere Colegiului „Mihai Viteazul” Ineu.

Tot în luna iunie a acestui an Tribunalul Arad a dat spre folosinţă un număr de 60 de computere Liceului „Ion Buteanu” Gurahonţ şi cinci computere Şcolii Gimnaziale Groşeni.

Toate aceste calculatoare au fost date în folosință gratuit.

Recomandările redacției