Timp de două zile, respectiv sâmbătă și duminică, orașul Chișineu-Criș a fost în mare sărbătoare. Și da, Zilele orașului au devenit deja o tradiție. Deschiderea festivă a evenimentului a fost asigurată de foarte primitoarele gazde reprezentate de primarul Gheorghe Burdan, care a fost flancat de viceprimarul Ioan Tripa, dar și de secretara Primăriei, Florina Scorțe. Printre invitați
s-au regăsit deputatul PSD, Dorel Căprar, subprefectul Vasilică Damian, prof.univ.dr. Aurel Ardelean. Invitat special a fost Sergiu Armășu, primarul orașului Ialoveni, din Republica Moldova, localitate înfrățită cu Chișineu-Criș, dar și Adrian Gheorghe Ungureanu, primarul localității Brebu din Județul Prahova. La manifestare au participat și o importantă parte a comunității locale de afaceri din oraș, cum au fost Paolo Maurizio Rocchi, director comercial la Maschio Gaspardo România, dar și Octavian Malene, director tehnic la Kromberg&Schubert. De menționat este faptul că administrația locală are relații excelente cu aceste companii și cu mediul economic local care se implică în mod direct nu doar în viața economică, ci și în cea socială a orașului. Sigur, a fost un moment de sărbătoare, dar primarul Burdan a găsit un prilej tocmai bun de a prezenta și câteva dintre realizările administrației locale. Și nu sunt puține și chiar reprezintă ceva pentru comunitatea locală. Toate sunt subsumate ideii de mai bine pentru cetățeni. Iar toate acestea sunt fapte concrete, care au îmbunătățit viața de zi de zi a oamenilor. Iar asta trebuie să fie rezultanta tuturor politicilor publice. Restul sunt doar vorbe. Dar la Chișineu-Criș, vorbele nu rămân doar vorbe. Ele sunt chiar fapte. Pe care oricine le poate vedea. Dar care au fost cele mai importante realizări? S-a făcut canalizarea Cartierului Pădureni, dar și refacerea Stației de Epurare a orașului, prin programul PNDL, în valoare de 16 milioane de lei. Nu mai puțin importantă este și revitalizarea sediului APIA, pentru care administrația din Chișineu-Criș a alocat din bugetul propriu peste jumătate de milion de lei. De asemenea, pista de biciclete în Pădureni, în lungime de un kilometru a fost și ea finalizată. S-a bifat și racordarea la canalizarea menajeră în valoare de 600.000 de lei. Nici domeniul sănătății nu a fost neglijat. Astfel, s-a refăcut fațada și acoperișul la Centrul de Sănătate în valoare de 800.000 de lei. Nici localitatea Nădab, care este sub administrarea orașului Chișineu-Criș, nu a fost uitată. Aici s-au făcut pavajele și trotuare pe străzi pe o lungime de 4,5 kilometri, în valoarea de 500.000 de lei. De asemenea, s-au asfaltat 6 kilometri de drumuri comunale, în valoare de 2 milioane de lei. Iar în oraș, câteva dintre cele mai reprezentative lucrări au fost reabilitarea a 5 kilometri de conducte la rețeaua de apă, unde s-au alocat peste 450.000 de lei. De asemenea, s-a realizat un sediu nou la Parchetul Chișineu-Criș, în valoare de 1,4 milioane de lei. Și dacă tot s-a construit, s-a mai dat făcut și o arhivă a Judecătoriei, în valoare de 500.000 de lei.
Și utilitățile orașului au suscitat atenția administrației locale. Astfel, rețeaua de canalizare menajeră a fost reabilitată, valoarea lucrărilor ridicându-se la 400.000 de lei. Tot la acest capitol, s-a achizaiționat și o autospecială pentru canalizare, în valoare de 600.000 lei. Prin Compania Națională de Investiții se realizează al doilea bloc ANL. Însă in­- vestiția cea mai amplă și din punct de vedere financiar, rămâne proiectul Reabilitare aducțiune de apă și Uzina de Apă, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care se cifrează la 9 milioane de lei. „Vrem însă ca din bugetul nostru să rea­lizăm canalizarea și asfaltarea în Nădab, pe străzile Horia, Cloșca și Crișan, dar și canalizarea de la Nădab la Chișineu-Criș. Toate acestea vor fi în sumă de circa 600.000 de lei”

, a adăugat primarul Gheorghe Burdan.
Se are în vedere și ecologizarea gropii de gunoi din Pădureni, dar și modernizarea unităților de învățământ din Chișineu-Criș și Nădab. Pro­iecte multe, ambițioase din care, așa cum spuneam, o bună parte sunt deja realitate. Iar planurile de viitor vor deveni realități în scurt timp. Invitații au ascultat, cu o nedisimulată admirație și au felicitat administrația locală pentru toate acestea.
Și dacă tot a fost sărbătoarea orașului s-a trecut, în mod firesc, la momentele de spectacol. O foarte frumoasă paradă a portului popular a încântat asistența adunată în fața Primăriei. Lumea însă, cu mic cu mare s-a îndreptat către stadionul orașului. Aici, timp de două zile publicul prezent a asistat la o adevărată desfășurare de forțe artistice. Maestru de ceremonii a fost Văru Săndel, iar deschiderea spectacolului a fost făcută de către Ansamblul Drușcelele din Bârsa. Au mai produs încântare numeroșilor spectatori prezenți Ansamblul Crișul din Oradea, Orchestra Mărunțelu din Arad, solistul Ciprian Roman, Mihai Ciobanu și formația de dansatori din Ialoveni, Angela Rusu, Jean de la Craiova, Formația de dansuri populare a Casei de Cultură din Chișineu-Criș, Andreea Voica. Și așa, cele două zile au trecut ca două clipe, iar oamenii vorbeau, la plecare de ce le va aduce nou, următoarea ediție a Zilelor Ora­șului Chișineu-Criș.

Recomandările redacției