Chiar ieri am fost într-o documentare la primăria din Chisindia, întâlnire pe care am stabilit-o cu domnul Ionel Pașca, primarul comunei. Pe dumnealui îl găsești timp de o oră sau jumătate de oră răsfoind agenda pentru a vedea ce s-a făcut în ziua precedentă sau dacă nu s-a făcut, din ce cauză s-a întâmplat așa.
– Domnule primar Pașca, în fiecare mandat ați dovedit cetățenilor că sunteți un bun primar și nici acum nu i-ați dezamagit. Știm că aveți niște realizări uriașe, puțini primari au astfel de realizări, pe toată Valea Crișului, asta o spunem noi și o spun cetățenii din comuna pe care o conduceți.
– E poate nu chiar așa, dar stau cu fruntea sus vizavi de ce am realizat pentru Chisindia, Păiușeni și Văsoaia.
– Poate sunt și alții de altă părere, dar pot fi numărați pe degetele de la o mână. Haideți să facem un bilanț din perioada 2008-2020.
– S-a renovat Căminul Cultural din Chisindia, s-a modernizat drumul din centru în Chisindia, Valea Hurezului, a fost modernizat iluminatul public în comună, s-au întreținut toate străzile și drumurile din comună, s-a amenajat terenul de sport în Chisindia, s-a renovat sediul Primăriei, s-a renovat dispensarul uman din Chisindia, a fost amenajat locul de joacă pentru copii și noi spații verzi pentru agrement, a fost modernizat Drumul Comunal 59 Chisindia-Păiușeni din fondurile UE. A fost construită de la temelie grădinița cu PN din Chisindia, multe orașe nu au așa grădiniță cum avem noi la Chisindia. Și aceasta a fost făcută din fonduri europene. Deci nu am stat să-mi cadă din cer, m-am zbătut ca să pot realiza cât mai multe în comună.
– Ce veți face în mandatul ce vine? Mai candidați?
– Evident că da, mai am proiecte de finalizat. Proiectele vor cuprinde asfaltări de străzi în Chisindia și Păiușeni. Am un proiect făcut de achiziționare a unui utilaj cu toate anexele aferente, decolmatări, tăieri vegetație, anexă de deszăpezire și toată gama care îi aparține, amenajare trotuare în Chisindia, canalizare menajeră în Chisindia și reabillitarea Școlii Gimnaziale din Chisindia.
– Să știți că nu ne-a prezentat niciun primar atâtea realizări cât dumneavoastră, pentru aceasta am ținut să discutăm cu câteva persoane referitor la activitatea dumneavoastră.
Iată ce ne-au spus cetățenii referitor la întabularea gratuită: „Este un lucru foarte important pentru noi”, spune Mihai Tamaș din Chisindia. „Am avut făcute și proiecte, dar din păcate, răspunsul a fost că nu mai sunt fonduri. Lucrul pe care îl face domnul primar cu întabularea este oxigen”, a spus Raluca Bărdan.
– Așadar, domnule primar, întabularea e ca oxigenul pentru cetățeni, alți primari de când strigă că o să facă așa ceva dar răspuns nu au nici acum în ceasul al 12-lea, când au nevoie de ștampila de la cetățean. Astfel, cetățenii din Chisindia, Păiușeni și Văsoaia se pot mândri cu așa primar, cu realizările men­ționate și asfaltarea șoselei din Chisindia în Văsoaia, care nu e puțin lucru. Noi vă dorim succes în viitorul mandat! 

Recomandările redacției