l Interviu cu actorul Nicu Mihoc, recent nominalizat de UNITER la premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul titular din spectacolul „Platonov”, după A. P. Cehov în regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu

continua Vă aşteptaţi la această nominalizare?
– Atunci când joc nu mă gândesc la premii sau la alte astfel de lucruri. Mă gândesc la rol, la public. Nu fac niciodată un rol aşteptându-mă să fiu premiat sau nominalizat. Sigur, e onorant pentru mine să fiu băgat în seamă în felul acesta. Mă bucur foarte mult. Dar până acum premiile nu m-au schimbat. Îmi place să joc pentru public. Pot spune că am rămas acelaşi şi joc din pasiune. Premiile sunt cele care mi-au dat încredere să continui.
– Se va schimba viaţa dumnea­voastră ca actor dacă veţi lua premiul?
– Nu, deloc! Voi munci la fel ca şi până acum, mă voi purta la fel. Un premiu este ceva care te stimulează, care îţi dă forţă să mergi mai departe, dar n-ar trebui să te schimbe în mod fundamental. Nu ştiu cum reacţionează alţii la astfel de lucruri. Eu sper că voi rămâne acelaşi.
– De-a lungul carierei dumneavoastră de actor aţi jucat cu mulţi regizori. Aveţi unul preferat?
– Am cinci sau şase favoriţi: Cristian Juncu, Theodor Cristian Popescu, Vlad Massaci, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete. Sunt regizori care mă stimu­lează. Îmi dau senzaţia că mă re­descopăr cu fiecare rol. Când eşti actor există marele pericol de a te rutina. De exemplu atunci când ceva îţi iese foarte bine există mereu tentaţia să apelezi la acea formulă, foarte la îndemână, pentru a avea succes. Eu nu vreau să mă joc pe mine însumi toată viaţa. Să fac un singur rol. Aceşti regizori despre care am vorbit mai devreme mă ajută să depăşesc această tentaţie şi să scap de pericolul comodităţii.
– Aţi avut un model atunci când v-aţi hotărât să vă faceţi actor?
– N-aş putea spune asta. Îmi plăcea actoria şi există actori de la care am învăţat foarte mult, de la care am avut ce învăţa: George Constantin, Ştefan Iordache, Mircea Albulescu, Marcel Iureş, pe care îl consider fratele meu mai mare. Cu toţii sunt maeştrii. Meseria de actor nu este o meserie care se învaţă la fel ca altele. Este o meserie care se fură, iar eu am avut ocazia s-o fur de la cei mai buni, de la maeştrii.
– Aveţi un rol preferat dintre toate cele interpretate până acum?
– Hess din „Decalogul după Hess” a fost pentru mine un rol foarte special. Mi-a plăcut foarte mult istoria şi dacă nu m-aş fi făcut actor sigur aş fi studiat istoria. Am fost fascinat de Al Doilea Război Mondial şi de acest personaj, Rudolf Hess. Aşa că am hotărât cu Alina Nelega, autoarea, să interpretez acest rol în spectacolul regizat de Gavril Cadariu. Le mulţumesc că mi-au dat această şansă. A fost prima mea monodramă. Să joci într-o monodramă nu e foarte simplu. E un rol care te responsabilizează, în care relaţia cu publicul este extrem de importantă. Când joci într-o monodramă eşti singur cu publicul pe care trebuie să-l ţii în priză, să-l stimulezi, altfel îl pierzi. Iată, de curând s-au împlinit 11 ani de când joc acest rol şi pentru care, îmi place să cred, încă mai am resurse.
– Ce îmi puteţi spune despre Platonov, rolul pentru care aţi fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor în rol principal?
– În primul rând Platonov a însemnat o reîntâlnire cu Alexandru Dabija, ceea ce reprezintă un lucru foarte important pentru mine. Platonov a însemnat şi o căutare destul de anevoioasă. E un personaj complex. Am tot încercat să-l caracterizez, am încercat să-mi dau seama cum este el: este cinic, e fericit, e nefericit. Până la urmă mi-am dat seama: Platonov este un om care caută un drum. Care vrea să fie fericit. Tot ce face el porneşte din această dorinţă arzătoare.
– V-aţi născut în judeţul Arad, dar în prezent locuiţi în alt oraş. Vă mai leagă ceva de locurile natale?
– O, sigur că da! În primul rând pentru mine Aradul este cel mai frumos oraş din lume! Sigur, există şi alte oraşe frumoase şi cochete, ca Timişoara, Sibiu sau Târgu Mureş, dar Aradul, cel puţin pentru mine, le întrece pe toate. Aici am jucat pentru prima oară pe scenă la Teatrul de Stat în spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare. Aici am trăit şi am jucat pe vremea când eram foarte tânăr, când eram curat, nepervertit. Aici am avut prima iubită. Aici trăiesc prietenii mei cei mai buni. Aici locuiesc Ovidiu Balint şi Eli Pintea. Mă întorc cu plăcere de fiecare dată la Arad. Am fost chiar de curând ca să mă întâlnesc cu fratele meu, care în prezent trăieşte în străinătate. Încă mai joc la Arad de câte ori am ocazia, am fost la Festivalul de Teatru Underground, am jucat şi la Festivalul de Teatru Clasic, la invitaţia lui Bogdan Costea.
– Ce ştiţi despre concurenţii dumneavoastră la premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal?
– Sunt doi actori minunaţi şi îi iubesc şi stimez pe amândoi, şi pe George Costin şi pe Lari Giorgescu. Fac amândoi roluri de excepţie.
– Totuşi, în calitate de arădeni, noi vă vom ţine pumnii dumneavoastră…
– Faptul că arădenii mei sunt alături de mine e cel mai important lucru. Nici nu îmi pot dori mai mult de atât.
– Succes la gală şi mulţumesc pentru interviu!

Recomandările redacției