Fără note la religie, muzica și desenul opționale la gimnaziu, iar Limba latină, scoasă de tot

0
288

Calificativele ar putea să înlocuiască notele la Religie, Educație Fizică, Desen și Muzică, iar Consilierea și dezvoltarea personală și Educația tehnologică ar putea fi eliminate definitiv la gimnaziu, din toamnă.

Schimbările sunt prevăzute într-o variantă de plan-cadru în lucru la Ministerul Educației. Potrivit documentului, muzica și desenul nu ar mai fi obligatorii, elevii urmând să aleagă care dintre cursuri să urmeze.

Într-o a doua variantă de plan-cadru aflată în lucru se elimină materia Limba latină, sunt tăiate ore de la Limba modernă numărul 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie. Dispar materiile Educație tehnologică și Consiliere și dezvoltare personală.

Tăierile de ore și eliminările de materii pentru clasele V-VIII sunt pregătite de Ministerul Educației, care este obligat ca din 14 septembrie să pună în aplicare legea care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu, conform edupedu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.