Derby-ul Vestului la fotbal feminin i-a revenit echipei mai experimentate și mai omogene. Fortuna Becicherecu Mic a înscris de două în prima repriză și, chiar dacă avea să evolueze o repriză în inferioritate numerică, au ținut fără probleme scor în fața formații AC Piroș Security care a legat greoi jocul în terenul advers.
De altfel, arădencele au avut doar situații la poarta lui Roșu, în special prin ghaneza Hagan, care acuză ceva probleme de ordin fizic și medical. Astfel, pe tabelă au contat doar reușita lui Ienovan (min. 26), după un corner al timișencelor și autogolul lui Ancăș (min. 36), la capătul unei centrări din bandă. „Leoaicele” păreau să reintre în meci odată cu eliminarea lui Prisăcari, care a făcut fault de ultim apărător asupra lui Sârbovan, însă nu a fost deloc așa. Ocazii clare de gol nu au fost la buturile Fortunei, așa că punctele le râmân amfitrioanelor care rămân implicate în lupta pentru titlu.
După ce a renunțat la serviciile lui Dubăț, iar Dobrea s-a accidentat după 10 minute de joc, arădencele au avut ceva probleme la capitolul junioare. După ce a debutat etapa trecută, Alexandra Prodan (16 ani) a evoluat de această dată aproape tot meciul. „Deși nu ne-am făcut de rușine în fața unei echipe mult mai experimentată și omogenă decât noi, ar fi trebuit să reușim mai mult mai ales în 11 contra 10. Din păcate, suferim pe faza de construcție și atac, ne creăm foarte greu ocazii de gol, iar azi am primit foarte ușor cele două goluri. De
altfel, pe al doilea ni l-am dat chiar noi. Dar, nu trebuie să ne uităm locul, suntem o echipă nou-promovată, în formare, de abia ne cunoaștem între noi. O să încercăm să adunăm cât mai multe puncte posibile până la pauza de iarnă, când sperăm să mai aducem măcat trei-patru jucătoare antrenabile. De fapt, cam asta este marea noastră problemă, că ne adunăm destul de greu până și la cele trei antrenamente pe care le facem pe săptămână”, a spus Florin Bugar, antrenorul celor de la AC Piroș Security.
Formații:
Becicherecu Mic: Roșu – Prisăcari, Scurtu, Neacșu, Heisu – Bistrian, Codrescu, Grigore, Ienovan – Lunca, Deca. Antrenor: Florin Pădurean.
Piroș: Abălașei – Dobre (10 Prodan), Șuveț, Ancăș, Bondre – Olariu, Vanu (60 Marcea), Răduc, Bălaș (63 Bozian) – Sârbovan, Hagan. Antrenor: Florin Bugar
Arbitri: Adrian Pal – Diana Ilie (ambii din Oradea), Eniko Biro (Odorheiu Secuiesc)

Recomandările redacției