Guvernul a aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 33/2020 2020,  ca în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, să nu se facă plata efectivă la organele vamale a TVA pentru importul de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID – 19. „Organele vamale nu solicită plata TVA în vamã pentru importurile acestor produse pe toatã durata stãrii de urgențã și 30 de zile de la data încetării acesteia. Taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidențiazã de cãtre importatori în decontul de TVA, atât ca taxã colectatã, cât și ca taxă deductibilă”, precizează Călin Arusti, purtător de cuvânt la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare și derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca Bugetul Statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcționării sistemului medical, armatei, poliției, serviciilor de asistență socială și multor altor activități esențiale ale Statului Român. „În nicio țară din lume, sistemul nu poate funcționa fără îndeplinirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor și fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condițiile declarării stării de urgență”, conchide Arusti.

Recomandările redacției