Tot mai multe cazuri de femei și tinere care sunt agresate brutal de membrii familiilor lor au început să apară în spațiul public din India. Incidentele au evidențiat cât de lipsite de siguranță sunt femeile și fetele în casele lor. Săptămâna trecută, Neha Paswan, o indiancă în vârstă de 17 ani, a fost bătută până la moarte de membrii familiei sale extinse din nordul statului indian Uttar Pradesh, deoarece acestora nu le plăcea că tânăra purta blugi, notează BBC News

Shakuntala Devi Paswan, mama tinerei Neha Paswan, a declarat că adolescenta a fost bătută cu bâta de bunicul și de unchii ei, după o ceartă care a plecat de la hainele pe care le purta fata de 17 ani.

„După ce a ținut o zi de post religios, seara, s-a îmbrăcat cu o pereche de blugi și o bluză pentru a-și continua ritualurile. Bunicii ei s-au opus ca ea să poarte astfel de haine, după ce au văzut-o îmbrăcată așa. Însă Neha le-a spus că blugii sunt făcuți ca să fie purtați”, a povestit mama tinerei, care a spus că discuția a degenerat și s-a ajuns la violență. 

Shakuntala Devi a declarat că, în timp ce fiica ei zăcea inconștientă, socrii ei au chemat o ricșă și au spus că o duc la spital. „Nu m-au lăsat să-i însoțesc, așa că mi-am alertat rudele care au mers la spitalul regional în căutarea ei, dar nu au putut să o găsească”, a declarat Shakuntala Devi Paswan. 

A doua zi dimineață, a declarat aceasta, a auzit că trupul neînsuflețit al unei fete atârna de podul ce traversa râul Gandak, care curge prin satul Savreji Kharg din districtul Deoria, una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale statului Uttar Pradesh. Când a ajuns la fața locului, Shakuntala Devi a descoperit că era vorba de fata ei, Neha Paswan. 

Poliția a deschis un caz penal pentru crimă și distrugere a dovezilor de ucidere pentru 10 persoane, printre care bunicii, unchii, mătușile și verii Nehei Paswan, cât și împotriva șoferului auto care a transportat-o pe tânără de acasă în stare de inconștiență. Ulterior, un înalt oficial al poliției din regiune, Shriyash Tripathi, a declarat că patru persoane, inclusiv bunicii, un unchi și șoferul de taxi, au fost arestați și interogați. 

Amarnath Paswan, tatăl tinerei Neha, care lucrează ca zilier pe șantierele de construcții din Ludhiana, un oraș situat în statul nord-vestic Punjab, s-a întors acasă după ce a aflat de tragedie. Acesta a declarat că a muncit din greu pentru a-și trimite copiii, inclusiv Neha, la școală. Părinții Nehei Paswan au mai transmis că visul fiicei lor era să devină ofițer de poliție.

O societate bazată pe violență, în care bărbatul dictează și femeia se supune 

Shakuntala Devi Paswan, mama tinerei Neha Paswan, a susținut că socrii ei puneau presiune pe Neha să renunțe la studii și o îndemnau adesea să nu poarte altceva decât îmbrăcăminte tradițională indiană. Lui Neha i-a plăcut, însă, să se îmbrace în ținute moderne, a precizat mama sa.

Militanții pentru drepturile omului susțin că violența împotriva femeilor și fetelor în casele dintr-o societate plină de patriarhat, fenomen caracterizat prin dominația masculină și poziția de supunere a femeilor, este profund înrădăcinată în societatea indiană și adesea practicată de bătrânii familiei. 

Dincolo de discriminare și neglijență din partea partenerilor loc, fetele și femeile din India se confruntă cu amenințări grave, precum riscul de feticid, care este reprezentat de uciderea unui făt în pântecele mamei dacă acesta nu este băiat. Violența domestică este foarte răspândită și în medie, 20 de femei sunt ucise în fiecare zi pentru că nu îndeplinesc dorințele bărbaților lor. 

Femeile și fetele din orașele mici din India rurală trăiesc sub restricții severe, cu lideri de sat sau de familie care dictează deseori ce haine să poarte, unde pot să meargă sau cu cine pot să vorbească. Orice element de neconformare în raport cu aceste reguli este considerat o provocare și trebuie pedepsit. 

Din acest motiv, scriu jurnaliștii de la BBC News, atacul asupra tinerei Nehei Paswan pentru alegerea îmbrăcămintei sale este doar unul dintre numeroasele atacuri brutale asupra fetelor și femeilor tinere de către membrii familiei lor, care au șocat recent India.

Luna trecută, un videoclip sfâșietor care s-a răspândit rapid pe internet evidenția o tânără în vârstă de 20 de ani care era bătută de tatăl ei și de trei veri de sex masculin. În urma probelor video, poliția a deschis o anchetă împotriva bărbaților și a transmis că fata a fost „pedepsită” pentru că a fugit de acasă. 

Cu o săptămână înainte de acest incident, un alt caz a creat indignare în spațiul public, după ce două fete au fost bătute fără milă de membrii familiei lor pentru că vorbeau la telefon cu un văr de sex masculin. 

Videoclipul incidentului arată cum una dintre fete a fost târâtă de păr, aruncată la pământ, lovită cu picioarele, lovită cu pumnul și bătută cu o bâtă și niște scânduri din lemn de către părinții, frații și verii ei. După ce videoclipul a devenit viral, poliția a arestat șapte persoane. Un incident similar, care a avut loc luna trecută, a vizat alte două adolescente care au fost bătute de cel puțin 15 bărbați, inclusiv de unele rude, pentru că au vorbit la telefoane mobile, a informat poliția din statul indian Gujarat. 

Rolly Shivhare, o cunoscută activistă pentru egalitatea de gen, a declarat că „este șocant faptul că, în secolul 21, ucidem și agresăm fete pentru că poartă blugi sau pentru că vorbesc pe telefonul mobil”.

Patriarhatul, spune Shivhare, este „printre cele mai mari probleme din India”, subliniind în același timp că politicienii și liderii de opinie fac adesea comentarii misogine, care transmit un exemplu greșit, ceea ce face ca mesajul egalității de gen să nu ajungă la multe comunități și familii.

„Guvernul spune că fetele sunt prioritatea noastră și anunță mari scheme publice pentru bunăstarea acestora, însă nu se întâmplă nimic la firul ierbii”, mai atrage atenția Rolly Shivhare.

În Occident, un copil sau o femeie care se află în pericol în casele lor poate fi mutat într-un adăpost sau într-un centru de plasament. Spre comparație, „centrele de adăpost și centrele de criză din India sunt puține și cele mai multe dintre acestea sunt prost administrate, astfel încât nimeni nu ar vrea să trăiască acolo. Guvernul nostru trebuie să aloce mai multe fonduri și să îmbunătățească situația”, a mai transmis Shivhare, punctând și că singura soluție pe termen lung „constă în a le face pe fetele mai conștiente de drepturile lor.”

Sursa: https://www.digi24.ro/

Recomandările redacției