Faza cea mai dificilă a crizei economice în Europa a rămas în urmă, a declarat miercuri, la Praga, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, după întâlnirea cu prim-ministrul ceh (de centru-dreapta) Petr Necas, transmite agenţia de presă CTK.

‘În pofida tuturor problemelor cu care ne confruntăm permanent, Uniunea Europeană a trecut de faza cea mai gravă a crizei’, – a subliniat şeful Comisiei Europene, după întâlnirea cu Necas.

Evoluţiile recente din Cipru, potrivit acestuia, au intensificat eforturile Comisiei Europene privind reformarea sectorului bancar.’Dacă sistemul unic de supraveghere ar fi fost deja în lucru, ar fi fost mai uşor de rezolvat problema Ciprului’, a opinat Barroso, citat de CTK.

Şeful Comisiei Europene efectuează o vizită de două zile la Praga, unde miercuri, în prezenţa sa şi a preşedintelui ceh Milos Zeman a fost arborat în mod solemn drapelul UE deasupra Castelului din Praga. După această ceremonie, şeful statului ceh a semnat adăugirea la Tratatul de la Lisabona, care la vremea respectivă nu a fost semnată de fostul preşedinte ceh, Václav Klaus.

Adăugirea la Tratatul de la Lisabona, semnat la 8 octombrie anul trecut, de aproape toate statele UE, prevede crearea unui mecanism european de stabilizare financiară. Acest mecanism nu este o instituţie separată financiară a UE, funcţionând în baza unor acorduri între statele membre ale Uniunii.

 

Recomandările redacției