Odată arhivată victoria cu FC Brașov, UTA se gândește doar la partida de la Baia Mare, acolo unde o așteaptă liderul iernii. Între timp, trupa lui Toma a coborât pe ultima treaptă a podiumului după insuccesul de la Târgoviște și nu concepe să se mai încurce și cu arădenii.
Însă, stafful tehnic „textilist” aunță că „alb-roșii” își vor vinde scump pielea.  „Întâlnim liderul de peste an, într-un joc important atât pentru ei cât și pentru noi. Au avut probleme la început de pregătiri, dar la achiziții au un număr destul de mare de jucători consacrați, care au sute de meciuri la în primele două ligi. Au și început cu o înfrângere, se vor agăța de orice minge, dar noi mergem să ne jucăm șansa, așa cum am făcut-o în fiecare joc. La ce am arătat etapa trecută, în special în prima repriză, vom juca la maxim”, e mesajul antre­norului principal Roland Nagy.
Partida de duminică dimineață (ora 11) se va vedea pe micile ecrane, pe Digi și Dolce Sport, aspect ce ar trebui să motiveze componenții ambelor echipe. „Atâta timp cât se va televiza, atât Baia Mare cât și UTA vor dori să demonstreze că nu degeaba au avut un parcurs pozitiv în acest sezon. E un derby al momentului, sperăm ca omogenitatea noastră superioară adversarului să conteze, cum și atitudinea ar putea face diferența”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Nagy știe că adversarul are ceva probleme la nivelul juniorilor și asta pentru că Sîrbu e suspendat, iar Jurj vine după o săptămâna plină la lotul national Under 19, dar: „Sunt sigur că au soluții în toate compartimentele. Cu siguranță, au câștigat mult la capitolul experiență față de tur și, poate, și ca valoare individuală. Dar, avem și noi destui fotbaliști care pot face dife­rența”, a încheiat „principalul” utist.
Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase, Copil – Man, Curtuiuș este „unsprezecele” cu care UTA ar putea aborda partida de la Baia Mare.

Recomandările redacției