FC Hunedoara – UTA Arad 2-4. Spectacol în tribune, spectacol și-n iarbă

0
164

voicuÎnceputul de meci a fost al fanilor! Uniți sub mesajul „Luptăm pentru echipele noastre sezon de sezon. De mulți ani prieteni în tribune, azi adversari doar pe gazon!”, galeriile UTA-ei și Hunedoarei au făcut spectacol în peluza arenei „Michael Klein”.
Pe gazon, lucrurile s-au pus în mișcare serios după un sfert de oră, când Aradul a irosit o ocazie imensă – Strătilă i-a centrat lui Dragoș în 3 metri, dar atacantul a tras în blocajul unui fundaș. Răzbunarea a venit la prima apariție a gazdelor în careul arădean: arbitrul Lucian Țiții a apreciat drept fault intervenția lui Mitrea la Roiu și a dictat penalty, deși hunedoreanul lovise mingea cu capul din careul mic. Făgărășanu a transformat lovitura de pedeapsă, 1-0 (24).
UTA s-a adunat destul de greu după gol, dar a reușit să revină în atac și a egalat! Burlă a executat un corner de pe stânga, mingea a fost respinsă la Voicu, al cărui șut superb de la 20 de metri la semiînălțime – din prima – a fost imparabil, 1-1 (33)!
Actul unu s-a încheiat cu Ousmane în rol decisiv pentru alb-roșii: Hlistei a pătruns pe stânga, a centrat puternic pe jos, senegalezul s-a aruncat după ea în 6 metri și catapultat-o în plasă, 1-2 (45).
Partea a doua a venit cu detașarea UTA-ei. Ousmane a fost faultat la 25 de metri, Burlă a tras cu sete din lovitura liberă acordată, iar mingea s-a dus lângă bară, ușor deviată de un fundaș hunedorean, 1-3 (58).
„Corbii” albaștri nu s-au lăsat. Argintul viu al Hunedoarei, Făgărășanu, a făcut o cursă de aproape 50 de metri, a pătruns în careu prin stânga și, din 5 metri unghi aproape mort, a trimis pe lângă Mitrea ieșit în întâmpinare, mingea s-a dus în colțul lung, 2-3 (79).
UTA n-a acuzat deloc șocul și a ata­cat imediat după gol, când s-a și scris concluzia: Strătilă a primit mingea în fața careului mare, la 18 metri, și a prins o execuție superbă, care a făcut inutilă intervenția lui Dragotă, 2-4 (80).
Urmând exemplul din tribune, utiștii și huneorenii au plecat împreună către peluză să-i salute pe fani și să le mulțumească pentru un spectacol unic. Arădenii iernează pe poziția a treia, rămân în program încă vreo două săptămâni, iar în birouri se pregătesc hârtiile pentru creionarea strategiei.
Hunedoara: Coman (60 Dragotă) – Fl. Olariu (55 M. Olariu), Găceanu, Geacă, Roiu – Muntean (46 Șoit), Trășcan, Uibariu (46 Ciucurescu), Făgă­rășanu, Tecsi, Grigore.
UTA:  Mitrea –Voicu (82 Wild), Filaret, Botiș, Burlă –Strătilă, Chindriș, Copil, Hlistei (73 Dobrean) –Dragoș (21 C. Rus), Ousmane (78 Petre)
Arbitri: Lucian Țiții (Sibiu) – Emanuel Cicu (Caransebeș), Silviu Haramuz (Reșița). Observatori:Cornel Pantea (Oradea), Romeo Malac (Timișoara).
Cartonașe galbene: Roiu, Geacă / Copil, Chindriș, Petre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.