FC Rapid și-a întărit echipa cu foști utiști

0
354

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti l-a transferat, miercuri, pe portarul Horaţiu Moldovan, dar și pe mijlocașul Octavian Ursu, ei vor evolua începând cu noul an pentru giuleșteni. Aceștia au jucat până la sfârşitul anului trecut în Liga I la UTA Arad, informează site-ul oficial al celor de la Rapid.

Horaţiu Moldovan va apăra buturile Rapidului în cea de-a doua parte a sezonului, acesta fiind cel de-al patrulea transfer al iernii, după Bogdan Barbu, Emmanuel Ernest şi Alex Ioniţă. În vârstă de 22 de ani, portarul născut la Cluj-Napoca, înalt de 1,89 m, a semnat un contract valabil pentru 18 luni. Moldovan a făcut parte din lotul naţionalei României U21 în preliminariile Campionatului European, fiind pe banca de rezerve în partida câştigată cu Malta, din luna septembrie, acesta lucrând cu Nicolae Grigore, cel care a fost antrenor secund al selecţionatei de tineret“, se arată pe site-ul citat.

Fostul portar al formației UTA a declarat după semnarea contractului cu giuleştenii: „Am venit la Rapid pentru tradiţia clubului, pentru aceşti suporteri minunaţi, dar nu în ultimul rând pentru performanţă. Vrem să promovăm în acest an în Liga 1 şi să facem fericiţi aceşti suporteri, care sunt de departe cei mai frumoşi din ţară, şi îi aşteptăm cât mai rapid pe stadion“.

În cariera sa de până acum, Moldovan a mai jucat pentru formaţiile CFR Cluj, FC Hermannstadt, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Ripensia Timişoara şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe, iar din vara anului trecut a evoluat în patru meciuri pentru UTA Arad.

Rapidul a confirmat și transferul lui Octavian Ursu, acesta fiin ultimul transfer realizat de FC Rapid în pauza competiţională după Bogdan Barbu, Emmanuel Ernest, Alexandru Ioniţă I și Horaţiu Moldovan.

Acum, mijlocașul va încerca să ajute Rapidul în lupta la promovare: „Mă bucur că am ajuns la Rapid, o echipă cu suporteri minunați, un brand în România, îmi doresc ca evoluțiile mele să fie apreciate, iar la finalul sezonului să ne bucurăm împreună de o promovare. Suporterii Rapidului au fost un factor important, aceștia nu mai au nevoie de nicio prezentare, și îi aștept pe stadion cu mare drag, să ne cunoaștem. Îmi doresc să joc, am nevoie de continuitate, îmi doresc să marchez, iar prin evoluțiile mele să aduc un plus echipei”.

În acest moment, la Rapid activează nu mai puțin de 6 foști jucători ai „Bătrânei Doamne”: Cătălin Hlistei (votat jucătorul anului 2020 de suporterii giuleșteni), Amir Jorza, Radu Crișan, Alex Ioniță, Horațiu Moldovan și Octavian Ursu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.