În startul fazei a doua de campionat în Liga Naţională de Baschet Feminin au loc şi cele mai importante meciuri din actualul sezon.
Pe lângă întâlnirile obișnuite din campionat, arădencele au de disputat Final Four-ul Cupei României. Dacă vor obţine calificarea în ultimul act, elevele antrenate de Manuel Rodriguez şi Cristian Bondor vor avea de jucat şapte partide în nu mai puţin de 29 de zile. Dar, poate cel mai important lucru ar fi totul se poate termina cu obţinerea unui nou trofeu după 5 ani!
4.370 este lumărul de kilometri pe care îl au de parcurs componentele FCC Baschet Arad în luna februarie. „Galben-albastrele” vor sta mult departe de casă în următoarea perioadă. Din cele şapte dueluri, doar unul e programat în Sala Sporturilor„ Victoria.”
În două rânduri vor trebui să călătorească în judeţul Covasna, dar vom avea parte şi de două derby-uri în centrul României, cu Braşov, respectiv Târgovişte, totul în doar aproximativ două săptămâni. „Sâmbătă vom putea vedea care sunt diferenţele dintre noi şi campioana din Sfântu
Gheorghe, în perspectiva unei eventuale întâlniri în finala Cupei României. Până la finalul turului de campionat, avem parte de meciuri de o importanţă deosebită. Braşovul e o nucă tare şi o echipă periculoasă, mai ales pe teren propriu, drept dovadă stă şi ultima victorie împotriva mult mai valoroasei echipe din Satu Mare. Să nu uităm şi de duelul cu rivala noastră din ultimii 20 de ani (n.a. Târgoviște). Dacă vom câştiga măcar două din cele trei intâlniri atunci putem fi siguri de locul 3, chiar cu şanse reale de a prinde locul doi în clasament înainte de play-off. Abordăm cu încredere şi cu toate pânzele sus partidele pentru a obţine rezultatele dorite” au fost cuvintele preşedintelui clubului, Marcel Urban.
Programul complet al echipei în luna fe­bruarie:
Sâmbătă, 1 februarie, ora 19: ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – FCC Baschet Arad
Miercuri, 5 februarie: Olimpia CSU Braşov – FCC Baschet Arad
Duminică, 9 februarie, ora 18: CSM Târgovişte – FCC Baschet Arad
Sâmbătă, 15 februarie: ACS KSE Târgu Secuiesc – FCC Baschet Arad (semifinala Cupei României)
Duminică, 16 februarie: posibil finala Cupei României
Sâmbătă, 22 februarie: FCC Baschet Arad – CSM Satu Mare
Sâmbătă, 29 februarie: Universitatea Cluj – FCC Baschet Arad

Recomandările redacției