FCC Baschet Arad deblochează banii de la Primărie după adresa informativă a Federației: „Următorul pas, reunirea sportivelor”

0
227

Sporturile de sală se „dezgheață” și ele odată cu relaxările dictate de autorități începând cu 1 iunie. Pentru cluburile arădene, momentul coincide și cu obținerea finanțării din bani publici. De exemplu, fondurile nerambursabile câștigate pe baze de proiecte la Centrul Cultural Municipal Arad au fost blocate la începutul pandemiei în caz de necesitate trebuie redirecționate spre sistemul de sănătate, dar, din fericire, nu a fost nevoie de acest lucru.
Pe de altă parte, banii încă nu au ajuns în conturile grupărilor arădene, iar reprezentanții Primăriei spun și de ce: „Contractele se vor încheia pe măsură ce se va decide reluarea activității sportive și competiționale. Cum fiecare sport are specificul lui, federațiile sunt cele care decid atât reluarea programului de pregătire al sportivilor, cât și cel competițional”.
Cel puțin în cazul cluburilor de baschet informarea pe care o solicită CMCA-ul a sosit marți după-amiază sub forma unui anunț pe site-ul oficial, frbaschet.ro, dar și prin intermediul e-mailurilor, la fiecare grupare afiliată.
„Am discutat în cursul dimineții de marți cu domnul Horia Păun, președintele Federației, care știa că trebuie emisă acea informare oficială, iar câteva ore mai târziu o aveam toți. În aceeași zi, am fost pimit în scurte audiențe atât de domnul primar, Călin Bibarț, cât și de doamna Daniela Pădurean-Andreica, de la CMCA și ambii mi-au spus că vom semna contractele în momentul în care federațiile de specialitate ne vor preciza clar condițiile în care ne putem relua activitatea. Așadar, condițiile sunt create, iar clubul nostru este eligibil pentru finanțare. Următorul pas după semnarea contractului este reunirea baschetbalistelor aflate sub contract pentru pregăti participarea în Liga de Vară, o competiție ce ar putea debuta în acest an, dar și la competițiile obligatorii de baschet 3×3, campionat și Cupă. Totul cu respectarea protocolului pe sănătate impus de autorități, începând de la testarea sportivelor și până la procesul de antrenament în sală prin reguli stricte legate de igienizare și distanțare. Bineînțeles, banii câștigați prin proiect ne sunt necesari ca aerul pentru începerea procesului de pregătire și selecție al jucătoarelor pentru noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Feminin”, spune Marcel Urban, președintele FCC Baschet Arad.
1,5 milioane de lei a câștigat gruparea „galben-albastră”, deținătoare a bronzului național după „înghețarea” competiției, în prima sesiune de proiecte făcută de Centrul Cultural Municipal Arad. Cealaltă parte din bugetul anual e asigurat prin contractul de sponzorizare semnat cu FCC Environment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.