woparCei de la West Olympia Phoenix erau cu gândul că memoriul depus la Federaţie, în urma căruia mai sperau la o minune, nu va aduce nimic spectaculos. Oficialii grupării au şi stabilit un program pentru următoarele 6 luni, care să implice jocuri amicale şi turnee de pregătire. Dar, surpriză! Federalii au hotărât ca echipele rămase în afara grupelor valorice să aibă posibilitatea să îşi continue sezonul într-o serie inferioară. Astfel că WOPAR s-a trezit că din 9 februarie are de căutat resuresele financiare pentru deplasări în fieff-ul unor formaţii precum: Magic Sibiu, CSM 2 Craiova, Baschet Time Bucureşti şi Phoenix Galaţi! „Se va juca în sistem fiecare cu fiecare. Pentru noi este un efort imens, mai ales că, la cald, o primă estimare ar fi o cheltuială de peste 25.000 de lei. Vom lua o hotărâre cum şi ce vom face. Ne dorim să participăm, dar să vedem cum vom şi putea face acest lucru. Noi ştiind că am fost eliminaţi din competiţie am făcut alte calcule, cu o strategie pe următoarele 6 luni. Nu ascund fapul că deja de săptămâna viitoare am programat jocuri amicale, şi în martie vrem să facem un turneu, la care să participe şi o echipă din Germania”, a spus Alexandru Pteancu, preşedinte WOPAR. Meciurile fazei secunde vor debuta pe 9 februarie, WOPAR având deplasare la Craiova.

Recomandările redacției