soimi1Cu o săptămână înainte de startul ediției 2015-2016 a ligii secunde la Fotbal, Comitetul Exe­cutiv al Federației Române de Fotbal, întrunit joia trecută, a luat printre altele o decizie ce pune pe jar majoritatea componentelor celor două serii. Conform acesteia, fiecare echipă ar trebui să înscrie pe foaia oficială de joc cel puțin doi fotbaliști care au activat minimum trei sezoane, de la 15 și până la 21 de ani, la gruparea pentru care joacă și în prezent.
La câte formații fără tradiție sau fără un Centru de Copii și Juniori propriu și-au făcut loc în eșalonul secund în ultimii ani, hotărârarea vine ca o lovitură în moalele capului pentru marea parte a participantelor la ediția 2015-2016 a Ligii a II-a. Șoimii Pâncota se află printre ele, cu mențiunea că echipa din Podgorie nu ar avea mari probleme dacă ar fi fost acceptată și precedenta formă de organizare a clubului, sub numele ei de CNM Pâncota.
Dar, cum actuala echipă prezidată de Pavel Piroș are în spate doar trei ani în competițiile organizate de FRF, dintre care doi în Liga a III-a, e de la sine înțeles, că regula nu-i cade deloc bine. „E aberant ce au decis cei din Comitetul Executiv, mai ales cu câteva zile înainte de startul campionatului, când loturile sunt făcute în proporție de 90% sau chiar mai mult. În loc să simplifice o competiție și așa măcinată de o gramadă de probleme, din care an de an se retrag echipe, ei o complică și mai mult. Clubul Șoimii Pîncota contestă această decizie, în cadrul unui memoriu scris, nu e posibil să rămână așa”, spune Ionuț Popa, antrenorul „alb-negrilor”.
Din informațiile noastre, demersul „șoimilor” nu e singular. Unirea Tărlungeni, FC Baia Mare sau FC Caransebeș, dar – probabil – și alte grupării din eșalonul secund vor contesta decizia Cex-ului, care ar putea-o anula în ședința extraordinară de la înce­putul acestei săptămâni.

Recomandările redacției