feies23Oarecum surprinzător, gruparea arădeană de Liga a IV-a a trecut cu 2-0 de liderul seriei a V-a al eșalonului trei, într-un amical disputat astăzi pe arena Șega. Prezent la meci, primarul Sebișului a rămas cu un gust amar și căuta explicații pentru acest duș rece pe care îl aseamănă cu cel din campionat, cu Sănătatea Cluj. Un posibil motiv al eșecului este și absența de la teren a lui Ionuț Popa, care a acuzat ceva probleme de sănătate, dar mai ales faptul că: „Nu cred că au fost luate în calcul indicațiile directorului tehnic”.
Iar Gheorghe Feieș nu se referă neapărat la cele din timpul disputei cu „alb-roșii”, ci la așa-zisa lipsă de coerență în decizii. „Întotdeauna am spus că trebuie să fim mai uniți, să comunicăm mai mult și să ascultăm unii de alții. Chiar dacă Ionuț Popa nu a putut veni la meci, poate trebuia consultat mai mult înainte de meci. Sau, poate, e un eșec asumat, care are darul să trezească la realitate unii jucători, făcându-i să conștientizeze că Sebișul nu poate rata locul 1 la finalul sezonului. Dacă e așa, vom vedea cu timpul. Personal, însă, nu am înțeles de ce s-a organizat acest amical pe un teren sintetic, în deplasare, când noi jucăm majoritatea meciurilor oficiale acasă, pe iarbă. În fine, au am încredere în tot corpul tehnic, sper să nu fie antrenori care-și taie singuri craca de sub picioare. Sunt supărat, cred că e un semnal de alarmă această înfrângere, sper să nu mai repetăm astfel de meciuri și rezultate”, a precizat președintele de onoare a Naționalului, iar „alb-albaștrii” s-au trezit rapid și, luni, au învins cu 1-0 pe FC Bacău. „De această dată, sunt mulțumit de cum și-a făcut treaba stafful tehnic și implicit fotbaliștii, iar rezultatul e cu atât mai bun cu cât băcăuanii au evoluat cu titularuii și nu cu rezervele, așa cum s-a întâmplat cu Pâncota”, a adăugat președintele de onoare al Naționalului.
La finalul acestei săptămâni, stafful tehnic intenționează să le dea o mini-vacanță fotbaliștilor, pe care Feieș nu o vede deja cu ochi buni. „Am înțeles că vor avea 72 de ore libere, s-ar putea să fie prea mult pentru o echipă ce-și dorește să rămână într-o formă sportivă și fizică propice meciurilor de campionat. O să mai discutăm pe marginea acestui lucru, cel care va avea ultimul cuvânt va fi Ionuț Popa”, a mai subliniat primarul Sebișului.

Recomandările redacției