Ziua de 8 Martie este una dintre cele mai emoționante zile de peste an. De ce? Pentru că serbăm femeia, mama, pentru care nu ar trebui să existe doar o zi pe an, ci ar merita sărbătorită zilnic, pentru minunile pe care le face, pentru fiecare dintre noi. Sunt însă și copii în lumea asta, care nu știu ce înseamnă acest cuvânt ,,mama”, în sensul lui adevărat, deoarece nu au simțit niciodată căldura unei astfel de ființe.  Au primit căldură în schimb, de la femeile care încearcă din răsputeri să le fie și mame, educatori și prietene.  Pentru acești copii, mamele sunt femeile ce se ocupă zilnic de ei, în centrele de plasament arădene. Știți ce este și mai emoționant, dincolo de semnificația zilei de 8 Martie?  Felicitările și mărțișoarele pregătite în fiecare an de acești copii, pentru ,,mame”.  Mulți dintre ei nu și-au cunoscut mama niciodată, iar alții au fost neglijați și puși în situații dificile, chiar de cele care le-au dat viață.

Pentru toți acești copii minunați, mame, sunt femeile care îi îngrijesc și pentru aceste ființe au confecționat cu drag mici atenții cu ocazia acestei zile speciale. Zilele trecute, copiii din Casa Beer din Lipova și Casa Zădăreni, au făcut zeci de felicitări și floricele colorate, pentru mamele lor din centrele respective.

Recomandările redacției