Într-o conferință de presă convocată și susținută ieri, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a mulțumit public celor care au organizat și s-au preocupat de desfășurarea în condiții excelente a două manifestări care, în opinia sa, au pus Aradul pe harta țării și a Europei: festivalul Arad Open Air și târgul Agromalim. Dat fiind succesul celor două manifestări, Gheor­ghe Falcă a anunțat că pentru viitor se va încerca organizarea în același timp a acestora. „Numai duminică (16 septembrie, n.r.), s-au vândut peste 5.000 de bilete, ceea ce înseamnă că aducerea celor două evenimente în aceeași perioadă le va crește semnificativ audiența, deci succesul”, a spus primarul. El a mai menționat, accentuând chiar, că a transmis felicitări Camerei de Co­merț, Industrie și Agricultură Arad pentru realizarea Agromalim, iar pentru Arad Open Air a anunțat că se pregătește deja ediția de anul viitor, dar la o scară și mai mare.
Același primar a anunțat ca pe o victorie aproape istorică primirea la Primăria Arad a avizelor necesare pentru semaforizarea intersecției străzilor Ștefan Tenețchi și Ion Câmpineanu „… după patru ani de așteptări, intervenții și presiuni”.
Cu aceeași ocazie s-a anunțat că vineri, 21 septembrie, va fi ședință a Consiliului Local Municipal, consilierii fiind chemați să voteze, printre altele un proiect-cadru de cumpărare a 28 de tramvaie noi, în două „pachete” diferite, pe durata a patru ani, și aprobarea indicatorilor tehnico-economici la lucrarea de renovare a Palatului Cultural, document necesar pentru a se putea deconta de la Uniunea Europeană investițiile făcute de administrația municipală în această lucrare de amploare.

Recomandările redacției