felnacPromovată în Liga a V-a în vară, Victoria Felnac a avut start anevoios, de sezon, cu înfrângeri în primele două runde, dar și cu o tresărire în etapa a III-a, când a remizat la trei cu Vinga. Au venit încă două eșecuri, iar duminică a fost rândul primei bucurii, 3-0 cu Voința Munar. Marcel Dușan e antrenorul lui „Vi-Fe” și, cum joacă rol dublu, continuând să activeze și în poartă, a decis să-și asigure și banca. Experimentatul goalkeeper l-a luat lângă el pe Călin Mariș, fostul golgeter al UTA-ei de la sfârșitul anilor ‘90, cei doi mai având trecut comun la Regal Horia și la Speranța Chier.
Duşan: „Vom avea un cuvânt de spus”
„Echipa e tânără, avem jucători de perspectivă, cu ABC-ul fotbalului învățat. Vom avea un cuvânt de spus, ne-am întărit, i-am adus recent pe Cosma, Puie și Rusz. A fost puțin blocaj la început de campionat, probabil datorită tinereții, dar, cu victoria asta, mai ales că a fost și un derby, și-au dat drumul. Eu am încredere, cred că putem să terminăm pe locul 5. Iar la anul încercăm marea cu degetul”, a spus Dușan. Victoria Felnac e susținută de viceprimarul localității, Ionică Malița, iar președintele clubului e Dan Ristin.

Recomandările redacției