La data de 21 noiembrie, polițiștii orașului Pâncota s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie de 46 de ani, din localitatea Măderat, și-ar fi agresat cei doi copii de 4 și 10 ani, și i-ar fi trimis la cerșit.

Polițiștii au sesizat reprezentanții Direcției Sociale pentru Protecția Copilului în vederea efectuării unei anchete sociale și dispunerea măsurilor în consecință, totodată la fața locului fiind solicitată și o ambulanță.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun.

Recomandările redacției