O femeie de 51 de ani a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni din sensul giratoriu de la Podgoria. Accidentul s-a petrecut duminică, la ora 22.10. Femeia a fost transportată la spital pentru tratament şi investigaţii. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din judeţul Sibiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Iuliu Maniu, dinspre Calea Radnei spre strada Corneliu Coposu, la trecerea pentru pietoni, aflată la intrarea in sensul giratoriu, a accidentat grav o femeie de 51 de ani, din Arad, care se afla în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Polţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu.

Recomandările redacției