UPDATE: Se fac cercetări cu privire la cele declarate de femeie, existând suspiciuni că aceasta nu ar fi fost lovită de mașină. 

„Cu privire la evenimentul din Secusigiu, facem următoarele precizări: În această seară, în jurul orei 18:10, un bărbat a sesizat prin 112 că pe o stradă secundară din localitatea Sîmpetru German s-ar fi produs un accident rutier al cărui autor ar fi părăsit locul faptei. O tânără de 17 ani, din aceeași localitate, s-a deplasat pe bicicletă și în dreptul unui imobil ar fi fost acroșată de un autoturism care nu ar fi avut aplicate numere de înmatriculare, ce se afla staționat și care s-ar fi pus în mișcare efectuând o manevră de întoarcere, după care ar fi plecat de la locul evenimentului. Tânăra s-a dezechilibrat și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din cercetările efectuate la fața locului și în urma analizării bicicletei, aceasta nu prezintă avarii ce ar fi putut rezulta în urma impactului cu autovehiculul, existând suspiciuni cu privire la producerea evenimentului sesizat. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. 

Accident deosebit de grav, în urmă cu aproximativ o oră, la Sânpetru German. O femeie gravidă în luna a șaptea care se deplasa pe bicicletă pe marginea drumului a fost accidentată de un autoturism și proiectată în șanț. Șoferul și-a continuat drumul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și fără a-l interesa starea victimei sale. Potrivit unor surse medicale, femeia a reușit să iasă din șanț și să ajungă până acasă, unde a apelat 112 , solicitând o ambulanță. 

Se pare că fătul a supraviețuit loviturilor puternice la care a fost supusă femeia, însă investigații amănunțite sunt necesare în acest caz pentru a stabili cu exactitate starea de sănătate atât a femeii, cât și a fătului. 

Recomandările redacției