Femeie răpusă de gripă la Arad

0
898

Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la patru în judeţul Arad. De la începutul sezonului, patru persoane din judeţ au murit din cauza gripei, fiind vorba de un bărbat de 33 de ani, unul de 40 de ani, unul de 82 de ani şi o femeie de 81 de ani. Niciuna dintre victime nu era vaccinată.

Ultima victimă, femeia de 81 de ani, a fost internată la Terapie Intensivă cu complicaţii severe cauzate de virusul gripal. Se pare că ea a apelat prea târziu la medici, tratându-se acasă.

Medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad ne-au declarat că până în prezent au fost confirmate 12 cazuri de gripă.

În acelaşi timp, zilnic apar aproape o sută de cazuri noi de îmbolnăviri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii. Se aşteaptă că în perioada următoare şi mai mulţi arădeni să fie nevoiţi să treacă pe la medic pentru a beneficia de tratament medicamentos.

Pentru a preveni epidemiile de gripă sezonieră, vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă soluţie. Statisticile arată că gripa afectează între 5-10% din populaţia adultă şi aproape un sfert dintre copii. Să nu uităm că gripa este o boală care poate fi mortală şi că principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronici, femei gravide şi copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.