iorgovan

Simona Iorgovan, consilier județean și președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale Arad, și Adina Dumitrean, președinte al Organizației Municipale a Femeilor Liberale Arad, au prezentat în cadrul unei conferințe de presă, un program amplu de activități ale OFL Arad, program ce cuprinde mai multe acțiuni pentru prevenția cancerului la sân și a bolilor cardiovasculare. „În această săptămână, Organizațiile Județeană și Municipală a Femeilor Liberale Arad își propus să marcheze două evenimente importante în domeniul Sănătății. Cel de-al doilea eveniment este dedicat Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului la sân. PNL acordă o mare importanță prevenției în sănătate, prevenția fiind soluția pentru o viață mai sănătoasă. Pentru a conștientiza acest aspect în rândul comunității, OFL Arad dedică luna octombrie unor astfel de acțiuni. Calendarul acestor acțiuni a debutat la Ineu, acolo unde colegele noastre au organizat o dezbatere. În continuare vom avea astfel de acțiuni în toate orașele și toate comunele mari din județul Arad. La toate aceste dezbateri vor fi prezente cadre medicale de specialitate, care vor vorbi despre prevenție. Ziua mondială a luptei împotriva cancerului la sân va fi marcată și la Arad, pe 1 octombrie, unde vom împărți fundițe roz, ca simbol al luptei împotriva cancerului la sân, iar seara se va încheia prin lansarea unor lampioane”, a spus Simona Iorgovan. Prin toate aceste acțiuni pentru luna octombrie, OFL Arad vrea să aducă informarea de care fiecare cetățean are nevoie în ceea ce privește prevenția.

Recomandările redacției