Posibilitatea persoanelor civile de a deține arme nu reprezintă, cel puțin deocamdată, un pericol la adresa populației de rând. Cel puțin, din informațiile pe care ni le pun la dispoziție oamenii legii, în Arad nu s-au petrecut fapte grave din cauza posibilității de a deține arme. Nu am avut până acum cazuri de execuții publice, precum cele care se petrec în alte părți chiar mai civilizate, cum ar fi, de pildă America. Nu sunt rare cazurile când auzim de măcelurile publice petrecute din cauza câte unui maniac care își ia armamentul din dotare și împușcă pe oricine îi iese în cale. 

După cum spuneam, la noi nu s-a întâmplat până acum așa ceva. Singurul atentat a fost cel cu bombă, despre care știe toată lumea, însă acolo este o altă poveste, cu implicații mult mai mari. 

Așadar, nu avem împușcături, dar totul începe de undeva. În ultima vreme, polițiștii arădeni au depistat tot mai multe persoane care dețin arme ilegale.  

Pe lângă infracțiunile la regimul rutier, comercializarea țigărilor susceptibile a proveni din contrabandă, violența în familie, Aradul „se laudă” și cu infracțiunea deținerii ilegale ale unei arme letale sau neletale. 

Astfel, din informațiile pe care le deținem, în cursul anului 2021, pe raza județului Arad au fost descoperite un număr de 33 de arme letale și neletale supuse autorizării la nivelul Serviciului de Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad care erau deținute ilegal. 

Unul dintre aceste cazuri a avut loc în Pecica, unde un bărbat de 45 de ani a fost reținut, în 22 septembrie, de Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la domiciliul căruia au fost găsite două pistoale, calibrul 9 milimetri, și 81 de cartușe letale, de diferite calibre, cu capsa percutată și nepercutată. 

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi introdus în țară una dintre arme din Cehia, iar în cazul celeilalte arme, aflată în stare avansată de degradare, nu au putut fi identificate elementele distinctive. Bărbatul nu a fost autorizat legal pentru portul, deținerea sau folosirea vreunui tip de armă. De altfel, acesta nu este singurul caz petrecut în acest oraș. La Pecica au mai fost depistate, doar în acest an, persoane care au deținut arme, în mod ilegal.

Cu arbaleta, „la vânătoare“ prin zona UTA 

Un alt caz care a „băgat în sperieți” cetățenii, mai recent, a avut loc în 5 octombrie, când un arădean a sezisat organele de poliție cum că un bărbat se plimba în zona UTA cu o arbaletă. 

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, iar mai apoi cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care l-au amendat pe bărbatul în vârstă de 57 de ani cu 5.000 de lei, în baza Legii 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

Roxana Păulișan

Recomandările redacției